x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a sosit în Coreea de Sud, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un în Zona demilitarizată (DMZ)

Donald Trump a sosit în Coreea de Sud, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un în Zona demilitarizată (DMZ)

29 Iun 2019   •   14:40
Donald Trump a sosit în Coreea de Sud, după ce l-a invitat pe Kim Jong-Un în Zona demilitarizată (DMZ)

Preşedintele american Donald Trump a sosit sâmbătă în Coreea de Sud, după ce l-a invitat în cursul summitului G20 pe liderul nord-coreean Kim Jomg-Un să vină "să-i strângă mâna" în Zona demilitarizată (DMZ) care separă cele două state coreene, informează France Presse.

Avionul prezidenţial Air Force One a aterizat la baza aeriană Osan la sud de Seul.

În timp ce asista la summitul G20 din Osaka (Japonia), Donald Trump a comunicat într-o postare pe Twitter că este dispus "să-l întâlnească pe Kim la frontieră/DMZ doar pentru a-i strânge mâna şi a-i spune bună ziua(?)!"

Acest anunţ surpriză intervine la patru luni după întâlnirea de la Hanoi între cei doi lideri, care s-a terminase cu un eşec, în absenţa progresului în materie denuclearizare coreeană. Negocierile sunt de atunci într-un punct mort.

Dacă se confirmă, această strângere de mână între un preşedinte american şi un lider nord-coreean ar fi o premieră în acest loc încărcat de simboluri, care este probabil frontiera cea mai militarizată din lume.

"După întâlniri importante, în special cu preşedintele chinez Xi Jinping, voi părăsi Japonia spre Coreea de Sud", a scris preşedintele american la Osaka, unde participase la summitul G20.

"În timp ce voi fi acolo, şi dacă preşedintele Kim vede acest mesaj, aş putea să-l întâlnesc la frontieră/DMZ doar pentru a-i strânge mâna şi a-i spune bună ziua (?)!", a adăugat el, căruia îi place să se laude cu apropierea sa faţă de liderul nord-coreean.

El a explicat apoi că a acţionat din instinct, asigurând că nicio pregătire în acest sens nu a fost făcută. "M-am gândit în această dimineaţă la asta", a spus Trump. "Aş fi foarte încântat s-o fac, asta nu mi-ar pune nicio problemă", a mai spus el, întrebat despre un eventual pas din partea Nordului în acest loc încărcat de simboluri.

Trump a asigurat că Kim Jong-Un îi urmăreşte contul Twitter şi l-a contactat rapid în urma acestei propuneri neaşteptate.

Considerând propunerea "foarte interesantă", puterea nord-coreeană a subliniat că nu a primit invitaţie oficială, dar a lăsat să se înţeleagă că întâlnirea ar putea avea loc, notează AFP.

Desfăşurarea unui summit în DMZ ar "servi drept o nouă ocazie plină de sens pentru a aprofunda relaţiile între cei doi conducători", a declarat ministrul adjunct de externe nord-coreean Choe Son Hui, citat de agenţia oficială KCNA.

"În mare, aceasta vrea să spună că Kim va veni dacă primeşte o propunere oficială", a comentat Cheong Seong-Chang, cercetător la institutul privat Sejong din Seul.

Potrivit preşedinţiei sud-coreene, care indică că nimic nu este confirmat în acest stadiu, Trump a profitat de o scurtă întrevedere cu preşedintele Moon Jae In la G20 pentru a-l întreba dacă i-a văzut mesajul pe Twitter: "Să încercăm să o facem", i-a răspuns liderul sud-coreean, ridicând degetul mare. 

În cursul ultimelor trei decenii, o scurtă oprire în locul fortificat care este DMZ a devenit aproape de neocolit pentru toţi preşedinţii americani. După vizita lui Ronald Reagan în 1983, doar George H.Bush nu a efectuat această deplasare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump coreea de sud Kim Jong-un