x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump nu a mai intrat în topul Forbes al celor mai bogați 400 de americani

Donald Trump nu a mai intrat în topul Forbes al celor mai bogați 400 de americani

06 Oct 2021   •   20:30
Donald Trump nu a mai intrat în topul Forbes al celor mai bogați 400 de americani
Sursa foto: Hepta

Potrivit clasamentului recent publicat de revista Forbes, fostul președinte american Donald Trump nu mai este unul dintre cei mai bogați 400 de oameni din America. Este pentru prima dată în mai bine de două decenii când Trump nu a intrat în topul Forbes 400, scrie CNN.

Trump, cu o avere netă de 2,5 miliarde de dolari, a ratat intrarea pe listă cu aproximativ 400 de milioane de dolari. Averea sa este aceeași ca anul trecut, potrivit Forbes, dar în scădere semnificativă față de ce avea la începutul președinției sale. În 2016, Trump avea o avere de 3,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes, care a scăzut la 3,1 miliarde de dolari în 2017 și s-a menținut în 2018 și 2019.

Cine este de vină pentru că Trump a ieșit de pe listă? Forbes spune că Trump ar trebui să se uite în oglindă.

Ieșirea de pe lista Forbes nu îi va conveni lui Trump, care ține mult la acest tip de evaluări și clasamente, ca dovadă publică a numeroaselor sale succese, comentează CNN.

Acest lucru, de la Jonathan Greenberg, un fost reporter pentru Forbes, arată clar cât de mult îi pasă lui Trump:

Averea lui Trump, așa cum a fost documentată de Forbes, a fost întotdeauna considerabil mai mică decât a declarat acesta public.

Cât de bogat este Trump este de fapt mai mult o discuție teoretică. După cum a arătat The New York Times după ce a obținut declarațiile fiscale ale lui Trump din ultimele două decenii, omul de afaceri are datorii majore care vor ajunge la scadență în următorii ani. (Trump, încălcând tradiția, nu și-a publicat niciodată declarațiile fiscale, nici în timpul candidaturii sale la președinție, nici în timpul mandatului).

Situația financiară a lui Trump ar putea fi factorul X în momentul în care acesta decide să candideze din nou la președinție în 2024. Dacă are probleme financiare, s-ar putea să nu fie în măsură să organizeze o a doua campanie electroală, Sau poate că ar face acest lucru în speranța că va rămâne relevant și atractiv pentru potențiali clienți și pentru afaceri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donald trump