x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primarii Partidului Popular Creştin Democrat din Ungaria vor arbora steagul secuiesc în sediile lor

Primarii Partidului Popular Creştin Democrat din Ungaria vor arbora steagul secuiesc în sediile lor

08 Feb 2013   •   17:35
Primarii Partidului Popular Creştin Democrat din Ungaria vor arbora steagul secuiesc în sediile lor

Primarii delegaţi de Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria vor arbora în localităţile lor steagul secuiesc, a declarat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Pálffy István, publiaţiei MTI, citată de mediafax.ro.

Pálffy István, purtătorul de cuvânt al KDNP, care face parte din alianţa cu FIDESZ, a dat ca exemplu localităţile Barcs, Óbuda, Tata, Somogyvár, Tököl, Vác şi Cegléd, unde ori a fost deja arborat steagul secuiesc, ori va fi arborat în următoarele zile, în semn de solidaritate şi pentru a exprima unitatea naţională. KDNP cere tuturor localităţilor din Ungaria să urmeze apelul la respectarea normelor de convieţuire europeană.

Şi autorităţile judeţene din Békés (Ungaria) au arborat steagul secuiesc, iar preşedintele instituţiei, Farkas Zoltán, îi îndeamnă pe toţi primarii din judeţ să arboreze steagul secuiesc pe clădirile administraţiilor locale, un apel similar fiind lansat şi de primarul localităţii Bonyhád.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, judeţul Békés din Ungaria s-a solidarizat cu judeţele înfrăţite din România - Covasna şi Harghita -, iar Autoguvernarea judeţului (Consiliul Judeţean - n.r.) a arborat steagul secuiesc pe clădirea instituţiei.

Preşedintele Autoguvernării judeţului Békés, Farkas Zoltán, arată, într-o scrisoare adresată preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, că cei care vor intra în sediul Consiliului Judeţean vor vedea de acum, pe lângă steagul judeţului, al Ungariei şi cel al Uniunii Europene, şi drapelul secuiesc.

Un apel similar a fost formulat şi de primarul localităţii Bonyhád din judeţul Tolna.

Judeţul Békés are o relaţie de colaborare cu judeţul Covasna din anul 1993, iar cu Harghita din 1998. 

×