x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Drapelul Ucrainei, arborat pe una dintre cele mai înalte clădiri din centrul Moscovei. Reacţia primăriei din capitala rusă (VIDEO)

Drapelul Ucrainei, arborat pe una dintre cele mai înalte clădiri din centrul Moscovei. Reacţia primăriei din capitala rusă (VIDEO)

20 Aug 2014   •   11:57
Drapelul Ucrainei, arborat pe una dintre cele mai înalte clădiri din centrul Moscovei. Reacţia primăriei din capitala rusă (VIDEO)

Drapelul ucrainean a fost arborat de persoane neidentificate în vârful stelei în cinci colţuri de pe turnul uneia din cele mai înalte clădiri construite pe vremea dictatorului Iosif Stalin pe cheiul Moscovei - chiar în centrul capitalei ruse. O parte din steaua ce aminteşte de perioada sovietică a fost vopsită în albastru, relatează Interfax şi Ria Novosti, citate de Agerpres. Drapelul naţional ucrainean a fost dat jos la scurt timp de angajaţi ai primăriei Moscovei.

Conform informaţiilor preliminare, indivizi necunoscuţi au urcat pe o scară interioară până la ultimul etaj al clădirii de pe cheiul Kotelniceski, iar apoi cu ajutorul unor echipamente speciale au fixat drapelul de turnul clădirii, a indicat poliţia. În imaginile transmise de televiziunea NTV, drapelul se vede pe vârful stelei amplasate pe turn.

'Se pare că steaua trebuia să fie zugrăvită în culorile drapelului ucrainean, dar nu au mai avut timp să facă aceasta', a indicat pentru Interfax un responsabil din serviciile speciale ale capitalei ruse.

Ulterior, mai mulţi tineri cu echipament de alpinism, care ar putea avea legătură cu apariţia steagului galben-albastru ucrainean pe clădirea-turn, au fost conduşi la o secţie de poliţie din apropiere (Taganski), au informat agenţiile ruse de presă. Toţi cei reţinuţi sunt cetăţeni ruşi, rezidenţi în Moscova sau suburbii.

Deocamdată nu există niciun comentariu din partea autorităţilor ruse, notează Interfax. Însă această acţiune a fost relatată de media ruse ca un gest provocator în condiţiile în care relaţiile dintre Rusia şi Ucraina traversează o perioadă extrem de tensionată pe fondul insurecţiei proruse din estul Ucrainei şi al anexării Crimeii de către Rusia. Un recent sondaj arăta acum şase zile că două treimi dintre ruşi aprobă politica preşedintelui Vladimir Putin faţă de Ucraina.

×