x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dronele, mici sau mari, braţele telescopice pentru selfie, interzise în timpul vizitei Papei în SUA

Dronele, mici sau mari, braţele telescopice pentru selfie, interzise în timpul vizitei Papei în SUA

16 Sep 2015   •   19:26
Dronele, mici sau mari, braţele telescopice pentru selfie, interzise în timpul vizitei Papei în SUA

Dronele, mici sau mari, braţele telescopice pentru selfie şi alte articole vor fi total interzise în locurile unde se va afla papa, care efectuează săptămâna viitoare, între 22 şi 27 septembrie, o vizită în Statele Unite. AFP a trecut în revistă lista lucrurilor interzise persoanelor care se vor afla în acelaşi loc cu papa Francisc.

"Dacă doriţi să asistaţi la evenimente legate de vizita papei, vă rugăm să vă lăsaţi dronele acasă", a cerut Administraţia aviaţiei civile americane (FAA) într-un comunicat. Oraşele Washington, New York şi Philadelphia, etape ale vizitei suveranului pontif în Statele Unite, au fost declarate "zone fără drone". Contravenienţii riscă procese civile şi penale.

La aceleaşi manifestări sunt interzise şi braţele telescopice la capătul cărora se montează smartphone-uri pentru fotografierea dintr-un unghi mai mare, potrivit organizatorilor. Nu se admit nici arme de foc, foarte răspândite în rândul americanilor, dar nici pistoale de plastic sau alte jucării care imită arme, precum şi aparate cu laser. Sunt interzise şi animalele, precum şi statuile religioase de mari dimensiuni.

În două mari corturi albe instalate în centrul Washingtonului, activişti ai Global Catholic Climate Movement ţin un post de zece zile pentru "a sensibiliza oamenii faţă de criza climatică ce îi afectează pe cei mai săraci" şi a-l susţine pe papa Francisc, extrem de angajat în acest sens.

"Trebuie să ne schimbăm felul de a trăi. Să încetăm consumul excesiv, să trăim simplu, să ne orientăm spre energiile regenerabile, să mâncăm mai puţină carne", a declarat AFP Patrick Carolan, membru al unei reţele franciscane, recunoscând însă că sarcina va fi extrem de dificilă în Statele Unite, unde climato-scepticii sunt foarte vocali uneori.

×