x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "E minunat, multumesc!". Ultimele cuvinte ale unui deținut executat prin injecție letală

"E minunat, multumesc!". Ultimele cuvinte ale unui deținut executat prin injecție letală

30 Apr 2013   •   18:03
"E minunat, multumesc!". Ultimele cuvinte ale unui deținut executat prin injecție letală
Richard Cobb, în vârstă de 29 de ani, a fost executat, joi, prin injecție letală. Înainte de a muri, acesta a făcut o glumă care i-a lăsat pe toți fără cuvinte.

În anul 2002, Richard a răpit un bărbat din Texas și l-a împușcat mortal. Tânărul a fost prins de poliție și a fost judecat, primind pedeapsa capitală pentru fapta sa. Joi, 25 aprilie, bărbatul a fost executat prin injecție letală.

Înainte ca drogurile să își facă efectul, acesta și-a ridicat capul de pe patul de care era legat, s-a uitat către unul dintre gardieni și a rostit următoarele cuvinte: "E minunat! E incredibil! Multumesc, gardianule! Multumesc".

Potrivit New York Daily News, Richard a pus apoi capul la loc pe pernă și a rămas nemișcat, cu gura și ochii deschiși, după care medicul prezent la fața locului l-a declarat mort.


×