x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erupție violentă a vulcanului Kilauea din Hawaii

Erupție violentă a vulcanului Kilauea din Hawaii

17 Mai 2018   •   20:35
Erupție violentă a vulcanului Kilauea din Hawaii

O erupţie explozivă a zguduit joi vulcanul Kilauea din Hawaii trimiţând o coloană de cenuşă la peste 9.000 de metri în atmosferă, potrivit autorităţilor, informează Reuters. 

Localnicii de pe Insula Mare au fost avertizaţi să se adăpostească întrucât coloana de cenuşă se va răspândi pe o suprafaţă semnificativă. 

''Observatorul Vulcanic din Hawaii a informat că s-a produs o erupţie explozivă la vârful vulcanului Kilauea'', potrivit unei alerte telefonice a departamentului de apărare civilă. ''Coloana de cenuşă degajată în urma erupţiei va acoperi regiunea învecinată. Adăpostiţi-vă dacă sunteţi pe traiectoria coloanei de cenuţă''. 

Se estimează că erupţia puternică va degaja cantităţi semnificative de cenuşă vulcanică şi fum din craterul Kilauea. Vulcanul a distrus 37 de locuinţe şi alte construcţii într-o zonă din sudul insulei şi a forţat aproximativ 2.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele. 

Geologii au avertizat cu privire la erupţiile explozive care s-ar putea declanşa odată ce nivelul lacului de lavă din Kilauea va coborî sub nivelul apei, permiţând apei să curgă peste coloana de lavă şi să creeze explozii provocate de aburi. 

Exploziile puternice ar putea lansa roci de mărimea unor mici autovehicule pe distanţe de peste un kilometru şi să arunce resturi şi pietre la peste 10 kilometri, a avertizat USGS.AGERPRES

×