x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Estimările referendumului elen. Cum vor vota grecii și de ce

Estimările referendumului elen. Cum vor vota grecii și de ce

04 Iul 2015   •   10:04
Estimările referendumului elen. Cum vor vota grecii și de ce

Aproape 10 milioane de greci sunt chemaţi duminică la urne pentru a vota în favoarea sau împotriva unor măsuri de austeritate şi reforme propuse de către creditorii ţării, în cadrul unui referendum organizat în numai nouă zile, relatează vineri AFP.

Ultimul referendum în Grecia a avut loc acum 41 de ani, în 1974, când s-a decis sfârşitul monarhiei, care a fost înlocuit cu republica.

Întrebarea supusă la vot alegătorilor este următoarea: ''Ar trebui acceptat planul de acord prezentat de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) la reuniunea Eurogrupului din 25 iunie, care este format din două părţi: 'Reforms for the completion of the current program and beyond' şi 'Preliminary debt sustainability analysis' ?''.

Este vorba de măsurile cerute de către creditorii Greciei în schimbul prelungirii ajutorului lor financiar până în noiembrie, 12 miliarde de euro din partea europenilor, apoi 3,5 miliarde de euro din partea FMI.

Dar aceste propuneri, inacceptabile pentru guvernul grec, nu sunt valabile decât atât timp cât Grecia beneficiază de un program de asistenţă financiară internaţională. Or, acest program a încetat pe 30 iunie.

Pe buletinul de vot, varianta ''Nu este acceptat/NU'', susţinută de guvernul stângii radicale Syriza, partidul lui Alexis Tsipras, figurează deasupra celei ''Accept/DA''.

După cinci luni de negocieri fără rezultat cu creditorii, premierul Tsipras a creat surpriză în noaptea de 24 spre 25 iunie anunţând organizarea unui referendum privind măsurile propuse de către creditori.

Obiectivul guvernului este ca, în caz de victorie a unui vot ''NU'', să se întărească ''puterea de negociere'' a Atenei faţă de creditori şi să încheie ''un acord mai bun'' cu ei ''în cadrul zonei euro'', potrivit guvernului.

Cei doi parteneri ai coaliţiei guvernamentale, partidul stângii radicale Syriza, al lui Alexis Tsipras, şi dreapta suveranistă ANEL, susţin votul ''NU'', la fel şi neonaziştii formaţiunii Zori Aurii.

Votul ''DA'' este susţinut de către partidele de opoziţie: Noua Democraţie (dreapta), PASOK (centru-stânga) şi To Potami (centru-stânga).

Partidul Comunist (KKE) face apel la un vot nul.

Pentru creditori, care şi-au înmulţit apelurile pentru un vot ''DA'', ''NU'' ar însemna respingerea euro, sau cel puţin un salt în necunoscut pentru relaţiile dintre Grecia şi zona euro.

O victorie a lui ''DA'' va pune în cauză legitimitatea guvernului: ministrul de finanţe Yanis Varoufakis a avertizat deja că va demisiona în cazul unui vot ''DA''

Pe listele electorale sunt înscrise 9.855.029 de persoane, numărul birourilor de vot fiind de 19.159 în toată ţara.

Pentru a încuraja participarea şi pentru a le permite grecilor să ajungă la locul unde sunt înscrişi, se acordă unele facilităţi, precum reduceri la preţurile biletelor de tren, de autobuze interurbane şi la cursele aeriene interne.

Cetăţenii proveniţi din alte ţări ale Uniunii Europene nu au dreptul de a participa la referendum

Ca la fiecare scrutin electoral, grecii care trăiesc în străinătate trebuie să meargă în Grecia dacă vor să voteze.

Potrivit Ministerului grec de Interne, aproape 25 milioane de euro costă în total referendumul, mai puţin cu jumătate decât alegerile din 25 ianuarie, care au adus Syriza la putere.

Birourile de vot de vor fi deschise între orele 7,00 (4,00 GMT) şi 19,00 (16,00 GMT). Primele rezultate sunt aşteptate către ora 21,00 (18,00 GMT).

×