x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie a turismului din Bulgaria. 8,9 milioane turiști și-au petrecut vacanțele în această țară

Explozie a turismului din Bulgaria. 8,9 milioane turiști și-au petrecut vacanțele în această țară

25 Feb 2018   •   16:20
Explozie a turismului din Bulgaria. 8,9 milioane turiști și-au petrecut vacanțele în această țară

Numărul turiştilor străini care au vizitat Bulgaria anul trecut a crescut cu 7,6% faţă de anul precedent, până la 8,882 milioane, a anunţat ministrul de resort, Nikolina Angelkova, citată de agenţia locală de ştiri Novinite. 

Veniturile înregistrate ca urmare a vizitelor turiştilor străini au crescut cu o rată şi mai mare, de 9,3%, mai arată datele Ministerului Turismului. În 2017, veniturile din acest sector au ajuns la 6,895 miliarde de leva (3,5 miliarde de euro - n.r.). 

În ultimii doi ani, rata anuală de creştere a vizitelor făcute de turişti a fost de 12%, mai mare decât media de creştere a Uniunii Europene, de 7%, a adăugat Angelkova. 

Ea a mai spus că Bulgaria derulează două proiecte ample, cu scopul de a atrage şi mai mulţi turişti în ţara de la sudul Dunării, atât în sezonul estival, cât şi în timpul iernii. 

Astfel, Ministerul Turismului pregăteşte destinaţii spa, un concept care acoperă şapte destinaţii de pe tot parcursul ţării. Totodată, împreună cu Ministerul Agriculturii, se urmăreşte definirea a 12 destinaţii în care turiştii să fie atraşi de bucătăria locală şi de vinurile din zonă. AGERPRES

×