x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FENOMEN BIZAR. O sferă luminoasă MISTERIOASĂ ucide intantaneu 170 de porci, într-o fermă din China. Experţii, ULUIŢI (VIDEO)

FENOMEN BIZAR. O sferă luminoasă MISTERIOASĂ ucide intantaneu 170 de porci, într-o fermă din China. Experţii, ULUIŢI (VIDEO)

31 Iul 2014   •   10:40
FENOMEN BIZAR. O sferă luminoasă MISTERIOASĂ ucide intantaneu 170 de porci, într-o fermă din China. Experţii, ULUIŢI (VIDEO)

În provincia Hunan, sudul Chinei, a putut fi simţit mirosul de friptură de porc provenind de la o fermă, după ce un fenomen bizar, extrem de rar, a avut loc, scrie metro.co.uk. Un fulger puternic, sub forma unei sfere luminoase, a lovit structura metalică a hambarului care adăpostea nu mai puţin de 400 de porci. Dintre ei, 170 au murit instantaneu.

Scroll pentru video

Vezi și
Incredibil! Adolescentă violată la concertul lui Keith Urban, sub privirile spectatorilor care filmau totul cu mobilul (video)

"Soţia mea le dădea de mâncare în momentul în care hambarul a fost lovit de fulger. Este norocoasă că a supravieţuit", a declarat stăpânul fermei, Lu Qingsheng.

Citește și Noile profeții ale lui Nostradamus. Ce spun desenele din „Cartea pierdută”?

Potrivit martorilor oculari, porcii pur şi simplu au explodat.

Fulgerul sub forma unei sfere este un fenomen electric încă neexplicat de oamenii de ştiinţă şi are loc în timpul furtunilor atunci când un obiect sferic pluteşte la suprafaţa pământului înainte de a exploda.

Au existat foarte puţine astfel de fenomene de-a lungul anilor, iar experţii contestă însăşi existenţa lor.

×