x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fermierii elvețieni mănâncă frecvent câini și pisici. Ce specie este preferată pentru meniul marinat

Fermierii elvețieni mănâncă frecvent câini și pisici. Ce specie este preferată pentru meniul marinat

03 Ian 2013   •   13:29
 Fermierii elvețieni mănâncă frecvent câini și pisici. Ce specie este preferată pentru meniul marinat
Sursa foto: Rottweiler
În Elveția, țară a cărei emblemă este Saintbernard-ul (celebrul câine ciobănesc salvator), legislația nu interzice uciderea câinilor și pisicilor în scopul consumului alimentar. Iar patrupedele respective sunt frecvent în meniul fermierilor din Appenzell și St. Gallen – comunități din Valea Rinului, după cum a descoperit publicația Tages Anzeiger.
„Ce e așa de ciudat? Carnea e carne”, a declarat un fermier. Acesta a preferat, totuși, să rămână anonim, pentru a nu-și atrage consecințele furiei militanților pentru drepturile animalelor.
Uciderea câinilor și pisicilor se face și de către măcelari, dar unii fermieri se ocupă personal de „problemă”, folosindu-se de arme de vânătoare sau de ciomege.
Specia crescută în mod special pentru carne de fermierii elvețieni este o rudă apropiată a Rottweiler-ului, un masiv câine de pază.
Preparatul culinar din carne de câine sau pisică cel mai răspândit este „mostbröckli” - o formă de șuncă marinată. „Nimeni nu poate spune ce are în farfurie, când carnea este preparată astfel”, susține un fermier.
Ultima propunere de modificare a legislației, destinată interzicerii consumului de carne de câini și pisici a fost respinsă de parlamentul elvețian în urmă cu 20 de ani.

×