x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Frontex avertizează asupra traficului cu paşapoarte siriene false

Frontex avertizează asupra traficului cu paşapoarte siriene false

01 Sep 2015   •   13:01
Frontex avertizează asupra traficului cu paşapoarte siriene false

Directorul executiv al Frontex, agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, a atras atenţia asupra traficului cu paşapoarte siriene false, ce are loc mai ales în Turcia, pentru a facilita intrarea imigranţilor în Uniunea Europeană, transmite AFP.

'Există persoane care sunt astăzi în Turcia, cumpără paşapoarte siriene false pentru că au înţeles, în mod evident, că există un efect de halou pentru că sirienii obţin dreptul de azil în toate statele Uniunii Europene', a afirmat marţi Fabrice Leggeri, la postul de radio francez Europe 1.

'Persoane care folosesc paşapoarte siriene false adesea vorbesc în limba arabă. Ele pot fi originare din Africa de Nord, din Orientul Mijlociu, dar au mai degrabă un profil de migrant economic', a explicat Leggeri, estimând însă că acest trafic nu ameninţă deocamdată securitatea Uniunii Europene. 'Astăzi nu există elemente obiective pentru a spune că terorişti potenţiali au intrat în Europa în acest mod', a declarat el, chemând totuşi la 'vigilenţă la toate frontierele noastre'.

Directorul executiv al Frontex şi-a reînnoit apelul la trimiterea de efective suplimentare de gărzi de frontieră din ţările UE în Grecia, pentru a permite înregistrarea tuturor imigranţilor care ajung în acest stat, la graniţa exterioară a Uniunii.

Sistemele de înregistrare nu fac faţă valului de imigranţi, aşa încât mulţi nu sunt luaţi în evidenţă, a explicat Leggeri. 'Avem o idee despre naţionalităţile lor, dar nu o viziune completă, şi nu ştim care sunt cu adevărat profilurile tuturor acestor imigranţi', a afirmat el.

Fabrice Leggeri s-a exprimat în acelaşi sens cu cancelarul german Angela Merkel, care a atras atenţia luni asupra punerii sub semnul întrebării a zonei Schengen dacă refugiaţii nu vor fi repartizaţi în mod echitabil între diferitele state membre.

'Este un risc pe care începem să-l simţim în fiecare zi. Vedem înmulţindu-se patrulele de poliţie de-a lungul frontierelor interne', a subliniat el.

'Dacă frontierele exterioare nu pot fi gestionate în mod solidar între statele membre, există un risc ca fiecare să preia controlul asupra frontierelor naţionale, ceea ce nu va fi mai eficient', a comentat responsabilul Frontex.

×
Subiecte în articol: Fabrice Leggeri