x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FT: UE pregăteşte investiţii în infrastructura globală, pentru a crea o alternativă la planul Chinei

FT: UE pregăteşte investiţii în infrastructura globală, pentru a crea o alternativă la planul Chinei

30 Noi 2021   •   12:40
FT: UE pregăteşte investiţii în infrastructura globală, pentru a crea o alternativă la planul Chinei

Uniunea Europeană intenţionează să mobilizeze până la 300 de miliarde de euro pentru infrastructură şi alte tipuri de proiecte, în cadrul planului denumit "Poarta Globală" ("Global Gateway"), care ar urma să fie o alternativă la iniţiativa Chinei "O centură, un drum" ("Belt and Road").

Proiecte elaborate de Comisia Europeană, vizualizate de cotidianul Financial Times, sugerează că ambiţiile Uniunii Europene se bazează pe fonduri publice, inclusiv din partea statelor membre, şi atragerea de investiţii masive din sectorul privat.

Fondurile de 300 de miliarde de euro, care ar urma să fie investite până în 2027, vor include resurse din bugetul UE, de la statele membre, de la instituţiile financiare europene şi de la bănci naţionale pentru dezvoltare. "Trebuie mobilizate şi finanţări din sectorul privat, precum şi expertiză şi susţinere pentru acces la finanţări sustenabile", conform unui proiect de document al Comisiei Europene. Planurile ar urma să fie prezentate oficial peste câteva zile.

Ţările occidentale încearcă să intensifice implicarea într-o serie de proiecte în state aflate în dezvoltare şi să contracareze reţeaua "O centură, un drum" ("Belt and Road"), dezvoltată de China.

Proiectul "Poarta Globală" ("Global Gateway") nu este prezentat în mod explicit ca fiind o alternativă la planul Chinei, dar Comisia Europeană subliniază că va oferi o variantă "bazată pe valori" şi o "abordare etică".

"Prin oferirea unei opţiuni pozitive pentru dezvoltarea infrastructurii mondiale, proiectul Poarta Globală (Global Gateway) va face investiţii în stabilitatea globală şi în cooperare, pentru a demonstra că valorile democratice oferă certitudine şi corectitudine, oferă sustenabilitate pentru parteneri şi beneficii pe termen lung pentru oamenii din întreaga lume", precizează proiectul de document al Comisiei Europene.

Planul Uniunii Europe are ca priorităţi investiţiile în digitalizare, în servicii medicale, în energie, transporturi, educaţie şi cercetare.

(sursa: Mediafax)

×