x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe GAFĂ INCREDIBILĂ, marca Putin! Ce-i spune liderul rus unui jurnalist care a suferit două atacuri cerebrale (VIDEO)

GAFĂ INCREDIBILĂ, marca Putin! Ce-i spune liderul rus unui jurnalist care a suferit două atacuri cerebrale (VIDEO)

19 Dec 2014   •   10:54
GAFĂ INCREDIBILĂ, marca Putin! Ce-i spune liderul rus unui jurnalist care a suferit două atacuri cerebrale (VIDEO)

Vladimir Putin nu este unul dintre cei mai sensibili lideri ai lumii, dar chiar și așa, remarca pe care a făcut-o la adresa unui jurnalist, în timpul conferinței anuale, a fost aspru criticată.

În timpul conferinței de presă mamut, susținută de Putin, lucrurile au scăpta de sub control în momentul în care Vladimir Mamatov, un jurnalist din Kirov, i-a adresat o întrebare liderului de la Kremlin.

Mamatov l-a intrebat pe președintele rus cum să ajungă cvasul, o băutură produsă în regiunea Kirov, în rețelele mari de magazine.

Modul în care a vorbit jurnalistul i-a facut pe mulți, inclusiv pe Putin, să creadă că ar fi beat. "Văd că ați băut deja cvas!", i-a spus liderul de la Kremlin, potrivit ABC News.

Ulterior, însă, s-a aflat că jurnalistul suferise două atacuri cerebrale.

"Această întrebare a fost discutată în redacție. El nu este beat, a trecut prin două atacuri cerebrale și o traumă la cap. Din această cauză are deficiențe de vorbire", a fost replica reprezentanților ziarului la care lucrează Vladimir Mamatov.

 
 

×