x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: 35 de răniţi, dintre care trei în stare gravă, după ce un teren de fotbal a fost lovit de fulger

Germania: 35 de răniţi, dintre care trei în stare gravă, după ce un teren de fotbal a fost lovit de fulger

28 Mai 2016   •   21:23
Germania: 35 de răniţi, dintre care trei în stare gravă, după ce un teren de fotbal a fost lovit de fulger
Sursa foto: Aksonov/Getty Images/iStockphoto

Treizeci şi cinci de persoane au fost rănite, dintre care trei se află în stare gravă, după ce un teren de fotbal din vestul Germaniei a fost lovit de fulger, a relatat sâmbătă agenţia de presă germană DPA, citată de AFP.

Incidentul a avut loc la Hoopstadten, în landul Renania-Palatinat, în timpul unui meci de fotbal desfăşurat la categoria juniori.

În cea mai gravă stare se află arbitrul partidei, care a fost lovit în plin de fulger, el fiind transportat de urgenţă cu elicopterul la spital. Alţi doi adulţi au suferit arsuri grave.

Celelalte 32 de persoane, între care 30 de copii cu vârste între 9 şi 11 ani şi doi adulţi, au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la spital pentru a fi examinaţi.

"Potrivit martorilor, nici nu ploua, nici nu se înnorase" în momentul în care fulgerul a lovit, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru DPA.

Serviciile meteorologice din Germania au emis o alertă de furtună pentru ziua de sâmbătă care viza vestul şi sudul ţării şi au avertizat că vremea proastă se poate prelungi pe durata întregului weekend.

Vineri, o furtună botezată Elvira a lovit vestul ţării şi a produs inundaţii pe străzi, în oraşul Wiesbaden, şi abundente căderi de grindină. În Renania-Palatinat, un tren a deraiat, însă nu s-au înregistrat victime.

La Paris, peste 10 persoane, între care cel puţin opt copii aflaţi în parcul Monceau (nord-vestul capitalei Franţei), au fost loviţi de fulger, cel puţin şase copii suferind răni grave.

×