x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania condiţionează livrarea de submarine Israelului de finalizarea investigaţiilor de corupţie ce-l vizează pe Netanyahu

Germania condiţionează livrarea de submarine Israelului de finalizarea investigaţiilor de corupţie ce-l vizează pe Netanyahu

20 Oct 2017   •   20:40
Germania condiţionează livrarea de submarine Israelului de finalizarea investigaţiilor de corupţie ce-l vizează pe Netanyahu

Germania va aştepta finalizarea tuturor investigaţiilor în scandalul de corupţie în care este implicat premierul israelian, Benjamin Netanyahu, înainte de a livra Israelului trei submarine în baza unui contract militar în valoare de două miliarde de dolari, a relatat vineri revista germană Der Spiegel, citată de Reuters. 

Potrivit publicaţiei, guvernul german a semnat un memorandum de înţelegere cu Israelul, în baza căruia o declaraţie a guvernului israelian nu va fi considerată drept o dovadă suficientă că dosarul a fost încheiat. 

Acordul din 2016 a ajuns în atenţia opiniei publice după ce s-a aflat că avocatul personal al lui Netanyahu l-a reprezentat de asemenea pe un agent local al conglomeratului german ThyssenKrupp Marine Systems, stabilit să construiască submarinele. AGERPRES

×