x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania confirmă descoperirea unui caz de gripă aviară H5N6

Germania confirmă descoperirea unui caz de gripă aviară H5N6

21 Mar 2018   •   19:17
Germania confirmă descoperirea unui caz de gripă aviară H5N6

Autorităţile germane au confirmat descoperirea unei tulpine de gripă aviară înalt patogenă H5N6 la o fermă de păsări de pe o insulă din Marea Nordului, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii din landul Schleswig-Holstein, transmite Reuters. 

Potrivit autorităţilor, virusul a fost identificat la o fermă care avea 57 de găini, curcani, raţe şi gâşte de pe insula Hallig Suederoog iar toate păsările de la această fermă au fost sacrificate. 

Ministerul Agriculturii din landul Schleswig-Holstein precizează că acesta este primul caz de gripă aviară H5N6 descoperit la o fermă din Germania. 

În luna februarie a acestui an, un alt caz de gripă aviară H5N6 a fost descoperit la o fermă din Olanda iar în luna ianuarie la o fermă din sudul Angliei. 

Până acum nu există cazuri semnalate de transmisie a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare au impus demararea unor campanii de sacrificare iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: gripa aviara h5n6 germania