x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Google va investi 740 de milioane de dolari în Australia

Google va investi 740 de milioane de dolari în Australia

16 Noi 2021   •   10:00
Google va investi 740 de milioane de dolari în Australia

Google a anunțat că va investi 1 miliard de dolari australieni (740 milioane de dolari) în Australia în următorii cinci ani, conform BBC.

Aceasta este cea mai mare investiție a gigantului american în această țară, până în prezent.

Google spune că banii vor fi folosiți pentru a construi un centru de cercetare, pentru a-și spori capacitatea de cloud computing și pentru a finanța parteneriate cu organizații locale.

Se preconizează că această inițiativă - denumită Digital Future Initiative - va crea în mod direct 6 000 de locuri de muncă și va sprijini 28 000 de locuri de muncă.

În cadrul investiției, compania va colabora cu organizații locale, inclusiv cu agenția științifică australiană Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO).

Joshua Kennedy-White, de la compania de investiții cibernetice DivisionX Global, a calificat anunțul Google drept "o victorie uriașă" pentru tehnologia australiană: "Este nevoie de bani pentru a transforma o idee în inovație, iar primii bani sunt cel mai greu de obținut”.

Investiția marchează un alt impuls major pentru ambițiile Sydney de a deveni "Silicon Valley din emisfera sudică".

Construcția Tech Central, un hub în valoare de mai multe miliarde de dolari în centrul Sydneyului, ar trebui să înceapă anul viitor și se așteaptă să continue până în 2026.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: google