x close

Grecia a înregistrat în 2016 un excedent bugetar primar de 3,9% din PIB

0
21 Apr 2017 - 15:37
  Grecia a înregistrat în 2016 un excedent bugetar primar de 3,9% din PIB

Grecia a depăşit de aproape opt ori ţinta de excedent bugetar impusă de creditorii săi internaţionali, o veste bună pentru autorităţile de la Atena care încearcă să ajungă la un acord cu UE şi FMI pentru deblocarea unor noi tranşe din acordul de împrumut, transmite AFP. 

Autoritatea de statistică (Elstat) a anunţat vineri că, potrivit normelor ESA, Grecia a încheiat anul 2016 cu un excedent bugetar primar (care exclude serviciul datoriei) de 3,9% din PIB, după un deficit de 2,3% din PIB în 2015. În acordul de asistenţă convenit anul trecut cu creditorii europeni, Atena s-a angajat ca în 2016 să înregistreze un surplus primar de 0,5% din PIB. Elstat a precizat însă că rezultatul anunţat vineri nu este perfect comparabil cu cifra stabilită în acordul cu creditorii pentru că există unele diferenţe în ceea ce priveşte modul de calcul al anumitor venituri şi cheltuieli. 

"Ne-am îndeplinit obligaţiile în pofida unui enorm cost social şi economic", a comentat premierul grec Alexis Tsipras, într-un articol publicat vineri în cotidianul The Wall Street Journal. Oficialul elen a reiterat un apel privind un acord între FMI şi UE cu privire la o reducere a datoriei externe a Greciei, care potrivit Elstat a urcat în 2016 până la 179% din PIB, de la 177,4% din PIB în 2015. 

Până acum, FMI şi zona euro nu au ajuns încă la un punct comun de vedere cu privire la cât de mare ar trebui să fie excedentul bugetar înregistrat de Grecia în următorii ani şi nici cu privire la reducerea datoriei. În timp ce FMI pledează pentru ca Grecia să atingă un excedent bugetar primar de 1,5% în următorii ani, Germania insistă pe menţinerea unor excedente de 3,5% din PIB. Această dispută întârzie de mai multe luni vărsarea de către zona euro a unei noi tranşe din acordul de împrumut cu Grecia, în condiţiile în care autorităţile de la Atena au de rambursat datorii de peste şapte miliarde de euro în luna iulie.

Sursa: www.agerpres.ro

Citeşte mai multe despre:   grecia,   excedent bugetar,   PIB,   ue

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 1216


Mai multe titluri din categorie

Subiectele de pe agenda întâlnirii PSD de la mare 

Subiectele de pe agenda întâlnirii PSD de la mare 
Galerie Foto Liviu Dragnea s-a întors din vacanţă decis să tempereze avântul premierului Mihai Tudose, care a criticat mai mulţi membri ai Executivului în ultima perioadă. Liderul PSD ar urma să își...

Traficul feroviar, BLOCAT în continuare în Vâlcea. Șoferul unui tir a adormit la volan, iar autotrenul a fost lovit de un tren Regio

Traficul feroviar, BLOCAT în continuare în Vâlcea. Șoferul unui tir a adormit la volan, iar autotrenul a fost lovit de un tren Regio
Traficul feroviar este blocat în continuare, în această dimineaţă, în judeţul Vâlcea, în urma accidentului produs în localitatea Câineni, aseară, când şoferul unui...

Președintele Franței, escală de șapte ore la București, între Salzburg și Varna

Președintele Franței, escală de șapte ore la București, între Salzburg și Varna
Vizita Președintelui Franței la București este cuprinsă într-un turneu rapid prin trei țări- Austria, România, Bulgaria. Potrivit  programului anunțat de președinția franceză, Emmanuel...

Vâlcea: Accident între un tir şi un tren de călători; mai mulţi pasageri şi şoferul tirului, răniţi uşor

Vâlcea: Accident între un tir şi un tren de călători; mai mulţi pasageri şi şoferul tirului, răniţi uşor
Şase persoane au fost rănite uşor miercuri seara, în localitatea vâlceană Câineni, după ce un autotren încărcat cu grâu a intrat pe calea ferată şi a fost lovit de un tren de...

Câtă încredere mai au românii în procuratură

Câtă încredere mai au românii în procuratură
Trei sferturi dintre români sunt neîncrezători în procuratură, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în ultima săptămână la comanda Antenei 3 și prezentat miercuri. La...

Coperta Charlie Hebdo, după atentatele din Spania: Islamul, religie a păcii... veşnice

Coperta Charlie Hebdo, după atentatele din Spania: Islamul, religie a păcii... veşnice
 Săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a devenit miercuri ţinta criticilor după ce a publicat un desen în care apar două persoane întinse pe jos, într-o baltă de sânge,...

Arad - Un TIR a luat foc pe DN 7. Traficul rutier, blocat pe ambele sensuri

Arad - Un TIR a luat foc pe DN 7. Traficul rutier, blocat pe ambele sensuri
Un TIR încărcat cu vopsea a luat foc, miercuri seară, pe DN 7, în apropierea Căpruța din județul Arad.  Pompierii din Bârzava au intervenit cu două autospeciale și au reușit să...

SUA: Un bărbat a acuzat probleme de vedere după ce a urmărit eclipsa de soare printr-o gaură dintr-o pungă

SUA: Un bărbat a acuzat probleme de vedere după ce a urmărit eclipsa de soare printr-o gaură dintr-o pungă
Medicii oftalmologi din Statele Unite, care s-au aşteptat ca după eclipsa de soare de luni să se confrunte cu un val de pacienţi cu ochii afectaţi de fenomenul astronomic rar, au respirat uşuraţi, unele spitale &i...

Belgia a intensificat controalele de securitate în trenurile de mare viteză

Belgia a intensificat controalele de securitate în trenurile de mare viteză
Autorităţile belgiene au intensificat din luna iulie controalele de securitate în rândul pasagerilor care s-au îmbarcat în trenurile de mare viteză în trei mari gări, din Bruxelles,...

DIICOT cere convocarea Adunării generale a procurorilor pentru a discuta proiectul de modificare a legilor justiţiei

DIICOT cere convocarea Adunării generale a procurorilor pentru a discuta proiectul de modificare a legilor justiţiei
DIICOT cere convocarea Adunării generale a procurorilor pentru a discuta modificările legislative anunţate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţinând că este necesară o dezbatere reală, în...

Bogdan-Cosmin Ştefan, numit şef al Corpului de control al premierului Tudose

Bogdan-Cosmin Ştefan, numit şef al Corpului de control al premierului Tudose
Bogdan-Cosmin Ştefan a fost numit şef al Corpului de control al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose.  Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial....

Prognoza METEO pentru 24, 25 și 26 august. Vreme călduroasă

Prognoza METEO pentru 24, 25 și 26 august. Vreme călduroasă
Vremea va fi frumoasã, iar valorile termice vor fi în creștere ușoarã. Cerul va fi variabil în zonele montane, dar și în nordul, centrul și estul țãrii și mai mult senin...

Dana Gîrbovan, reacție la propunerile de schimbare a legilor justiției

Dana Gîrbovan, reacție la propunerile de schimbare a legilor justiției
Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan și-a exprimat punctul de vedere în legatură cu proiectele de modificare ce vizează legile justiției. ”Mai...

Fostul şef al CCR, Augustin Zegrean: Trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei nu e în regulă

Fostul şef al CCR, Augustin Zegrean: Trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei nu e în regulă
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, nu vede cu ochi buni propunerea din noul pachet de legi ale Justiţiei potrivit căreia Inspecţia Judiciară va trece de la...

Olt: Un tir încărcat cu 20 de tone de tablă s-a răsturnat în Pleşoiu; şoferiţa, transportată la spital

Olt: Un tir încărcat cu 20 de tone de tablă s-a răsturnat în Pleşoiu; şoferiţa, transportată la spital
O femeie în vârstă de 48 de ani, şoferiţa unui tir, a fost transportată la spital după ce autocamionul pe care îl conducea s-a răsturnat miercuri într-o curbă în comuna Pleşoiu, la...
Serviciul de email marketing furnizat de