x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gruparea jihadistă, Stat Islamic, a mai ucis un jurnalist

Gruparea jihadistă, Stat Islamic, a mai ucis un jurnalist

22 Oct 2016   •   14:34
Gruparea jihadistă, Stat Islamic, a mai ucis un jurnalist
Sursa foto: flickr.com

Un jurnalist irakian a fost ucis, sâmbătă, pe când relata despre o ofensivă militară a forţelor de securitate pentru recăpătarea controlului asupra oraşului Mosul, de la gruparea jihadistă Stat Islamic, a anunţat postul de televiziune al cărui angajat era, transmite AFP. 

Tânărul reporter, identificat drept Ali Raysan, a fost ucis "în timp ce relata despre luptele" purtate în apropierea oraşului Al-Shura, la sud de Mosul, a informat postul Al Sumaria TV într-un mesaj transmis pe site-ul său de internet. 

Raysan este al doilea jurnalist irakian ucis în numai două zile, după ce ieri, vineri, un angajat al televiziunii turkmene Ili a fost ucis de un lunetist al grupării Stat Islamic la Kirkuk, unde confruntările continuă. 

Sâmbătă, forţele federale irakiene şi aliaţii lor avansau în valea Tigrului, la sud de Mosul, în a şasea zi a unei ofensive de anvergură menită să recucerească oraşul de la jihadişti, relatează Agerpres

La această operaţiune, cea mai importantă lansată în Irak în ultimii ani, participă mii de combatanţi. Este de aşteptat ca operaţiunea să dureze mai multe luni.

Citeşte şi Asalt final asupra capitalei teroriștilor din Stat Islamic. ONU anticipează un măcel

Un tribunal din Suedia consideră că arborarea steagului ISIS nu este infracţiune

Nunta insangerata. Atentat sinucigaş la o nuntă, în Siria. Zeci de morţi şi răniţi, printre care se numără și mirele

×