x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul britanic nu a evaluat impactul Brexitului asupra economiei

Guvernul britanic nu a evaluat impactul Brexitului asupra economiei

06 Dec 2017   •   13:13
Guvernul britanic nu a evaluat impactul Brexitului asupra economiei

Marea Britanie nu a efectuat o analiză sectorială asupra impactului pe care îl va avea ieşirea din Uniunea Europeană asupra economiei britanice, a declarat miercuri ministrul pentru Brexit, David Davis, adăugând că o astfel de analiză nu este necesară la momentul actual.

 

"Din câte ştiu, nu există o analiză sistematică de impact", a spus David Davis în faţa unei comisii a Parlamentului britanic, adăugând că ar fi mai adecvat ca o astfel de analiză să fie efectuată într-o perioadă ulterioară a procesului de negociere.

David Davis a subliniat că nu este un fan al modelelor economice, apreciind că realizarea unei analize de impact asupra anumitor sectoare nu este utilă, în condiţiile în care anterior susţinea că au fost realizate astfel de evaluări amănunţite.

După ce a promis că va prezenta peste 50 de studii despre cum ar urma să fie afectate de Brexit diverse sectoare economice, Executivul britanic le-a dat legislatorilor versiuni ale acestora cu pasaje lipsă, invocând "sensibilitatea" acestora. Parlamentarii au contraatacat, acuzând Guvernul că desconsideră un Legislativ ales în mod democratic.

Guvernul britanic ezită să dezvăluie evaluările pe care le-a făcut cu privire la impactul ieşirii ţării din UE, Theresa May susţinând că discreţia în această privinţă o va ajuta să obţină cel mai bun acord posibil cu Bruxellesul.

Divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană este programat pentru sfârşitul lui martie 2019, aminteste agerpres.

×