x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul de la Londra vrea să renunţe la carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări

Guvernul de la Londra vrea să renunţe la carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări

03 Iul 2020   •   16:46
Guvernul de la Londra vrea să renunţe la carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări

Marea Britanie intenţionează să renunţe la obligativitatea izolării epidemice pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări, în principal cele europene, anunţă Guvernul de la Londra.

Pe listă vor fi incluse peste 50 de ţări, inclusiv Germania, Franţa, Spania şi Italia, dar nu şi Statele Unite, au declarat oficiali britanici citaţi de agenţia de presă Reuters şi de postul Sky News.

"Vor fi peste 50 de ţări şi, dacă adăugăm teritoriile de peste mări, 60 de zone; lista va fi publicată astăzi", a declarat Grant Shapps, secretar de stat în Ministerul britanic al Transporturilor.

Obligaţia intrării în carantină la revenirea în Marea Britanie din aceste ţări va fi anulată începând din 10 iulie. Măsura se va aplica în primul rând în regiunea Anglia. Guvernele din celelalte regiuni ale Marii Britanii - Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord - pot aplica măsuri autonome.

Deocamdată, măsura nu se va aplica pentru Statele Unite sau pentru alte ţări care înregistrează în continuare un număr mare de infecţii cu noul coronavirus.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Marea Britanie carantina