x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Harrison Ford s-a prăbuşit cu avionul! Actorul a fost transportat la spital (VIDEO)

Harrison Ford s-a prăbuşit cu avionul! Actorul a fost transportat la spital (VIDEO)

06 Mar 2015   •   08:53
Harrison Ford s-a prăbuşit cu avionul! Actorul a fost transportat la spital (VIDEO)

Harrison Ford a fost transportat la spital, joi după-amiază, după ce avionul său cu un singur motor, din Al Doilea Război Mondial, s-a prăbușit pe un teren de golf din Venice, California, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Santa Monica, informează USA Today.

"Harrison pilota un avion din Al Doilea Război Mondial care a avut probleme cu motorul iediat după decolare. Nu a avut altă soluție decât aterizarea de urgență, pe care a executat-o în siguranță. Era ranit, dar a reusit sa iasa pe picioarele lui din avion", a declarat publicistul actorului, Ina Treciokas.

"A fost transportat la spital unde primește asistență medicală. Rănile pe care le-a suferut nu-i pun viața în pericol, iar medicii spun că recuperarea ba fi totală", a mai spus Treciokas.

Ben Ford, fiul actorului, a scris la scurt timp, pe Twitter, că tatăl său este "șifonat, dar ok".

"Este exact asa cum va imaginati ca este. Un barbat incredibil de puternic", a mai spus Ben despre tatal sau in varsta de 72 de ani.

Departamentul de Politie din Los Angeles, care a anuntat ca avionul avea un singur ocupant, insa nu i-a dat numele, aprecizat ca ranitul a fost dus la spitalul Cedars-Sinai in stare stabila.

Si din partea pompierilor a venit o declaratie in care se preciza ca pilotul are rani usoare in urma impactului cu solul pe terenul de golf Penmar.



Cele mai interesante articole:

HALUCINANT! Ce se întâmplă când jihadiştii ISIS pun mâna pe un HOMOSEXUAL
■ ATENŢIE la plantele ornamentale din locuinţă! TOP 3 flori periculoase care TE POT UCIDE
■ Care este definiţia morţii? Oamenii de ştiinţă au aflat MOMENTUL EXACT în care eşti considerat mort (VIDEO)
■ ALIEN! Creatura ciudata scoasa de un pescar din apele oceanului (VIDEO)
■ DEZVĂLUIRI ULUITOARE! Ce spune un fost comandant al Staţiei Spaţiale Internaţionale despre extratereştri (VIDEO)

×