x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Harvey Weinstein, eliberat la numai câteva ore de la arestare

Harvey Weinstein, eliberat la numai câteva ore de la arestare

25 Mai 2018   •   17:41
Harvey Weinstein, eliberat la numai câteva ore de la arestare

Harvey Weinstein a fost eliberat contra unei cauţiuni de 1 milion de dolari, după ce a fost pus oficial sub acuzare, vineri, pentru viol şi agresiune sexuală. În urma unei înţelegeri cu Procuratura din Manhattan, producătorul de film va trebui să poarte o brăţară de monitorizare electronică şi a predat autorităţilor americane paşaportul pe care îl deţine, informează AFP. 

Condiţiile punerii sale în libertate au fost precizate în cadrul unei scurte audieri ce a avut loc în faţa unui judecător din Manhattan, în conformitate cu un acord încheiat între procurorul local şi Ben Brafman, avocatul lui Harvey Weinstein. 

Harvey Weinstein a fost pus oficial sub acuzare, vineri, pentru un viol comis în martie 2013 la New York, şi pentru faptul că a forţat o altă femeie să îi facă o felaţie în 2004, a precizat Procuratura din Manhattan într-un comunicat. 

Procurorul american nu a dezvăluit identitatea celor două victime. 

Harvey Weinstein va pleda nevivonat la capetele de acuzare - viol şi agresiune sexuală - formulate împotriva lui, a declarat vineri avocatul producătorului de film, Ben Brafman, după punerea oficială sub acuzare a clientului său. 

"Intenţionăm să acţionăm foarte repede pentru ca aceste cercetări judiciare să fie abandonate", a declarat avocatul, un membru de seamă al Baroului din New York, care a obţinut în 2011 anularea cercetărilor judiciare care îl vizau pe Dominique Strauss-Khan în scandalul Sofitel. "Credem că (acuzaţiile) nu sunt susţinute de probe" şi că Harvey Weinstein "va fi exonerat", a adăugat acelaşi avocat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Harvey Weinstein