x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incredibil! Un cățel a murit de tristeţe după ce a fost părăsit de stăpânul său pe un aeroport

Incredibil! Un cățel a murit de tristeţe după ce a fost părăsit de stăpânul său pe un aeroport

18 Noi 2017   •   17:33
Incredibil! Un cățel a murit de tristeţe după ce a fost părăsit de stăpânul său pe un aeroport

Un câine a murit după ce a refuzat să mai mănânce pentru că a fost abandonat de stăpânul său pe un aeroport din Columbia.

Botezat 'Nor călător', după numele unei melodii celebre, de veterinarii care au avut grijă de el, animalul a petrecut o lună de zile în terminalulul aeroportuluI Palonegro din Columbia, sperând că stăpânul său se va întoarce, relatează Telegraph.

Pasagerii au povestit pentru jurnaliștii britanici cum căţelul îi mirosea, ca să se asigure că nu sunt stăpânul lui, apoi se retrăgea trist în colţul său.

Atât pasagerii, cât şi angajaţii, i-au dat de mâncare, dar animalul a refuzat să mănânce. În final, personalul aeroportului a apelat la veterinari, care l-au hrănit intravenos.

Starea sa a continuat însă se degradeze şi animalul a murit de tristeţe la scurt timp.Observator.tv

×