x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe India a testat cu succes bombe inteligente

India a testat cu succes bombe inteligente

04 Noi 2017   •   12:00
India a testat cu succes bombe inteligente

India a testat cu succes bombe inteligente de producţie proprie, a anunţat sâmbătă ministerul apărării de la New Delhi, într-un comunicat preluat de Xinhua. 

Într-un poligon pentru teste integrate, forţele aeriene indiene au încercat lansarea din aeronave, în diferite condiţii şi la diferite distanţe a bombelor inteligente împotriva aeroporturilor (SAAW, Smart Anti Airfield Weapon), ghidate cu ajutorul unui sistem de navigaţie de înaltă precizie. 

Bombele ghidate indiene au fost dezvoltate de centrul de cercetare Imarat şi Organizaţia pentru Cercetare şi Dezvoltare pentru Apărare, în colaborare cu laboratoare ale forţelor aeriene. Ministrul apărării, Nirmala Sithamaran, i-a felicitat pentru succes pe oamenii de ştiinţă şi angajaţii aviaţiei militare care au contribuit la crearea noilor arme.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: india teste bombe inteligente