x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pacea în lume s-a deteriorat constant în ultimii şapte ani

Pacea în lume s-a deteriorat constant în ultimii şapte ani

de Agerpres    |    18 Iun 2014   •   18:54
Pacea în lume s-a deteriorat constant în ultimii şapte ani

Pacea în lume s-a deteriorat constant în ultimii şapte ani, pe fondul războaielor, al atacurilor lansate de militanţi şi al crimelor care au dat o lovitură progreselor înregistrate treptat de-a lungul ultimelor şase decenii, relevă raportul anual Global Peace Index (Indicele Global al Păcii), realizat de Institutul pentru Economie şi Pace (IEP), cu sediul în Australia.

Conflictele din Irak, Siria, Afganistan, Sudan şi Republica Centrafricană au fost cele care au contribuit în cea mai mare măsură la deteriorarea indicilor globali ai păcii. În acelaşi timp, în Orientul Mijlociu, Asia de sud şi Africa a crescut numărul celor ucişi în atacuri comise de militanţi, iar în centrele urbane în plină dezvoltare din lumea emergentă rata criminalităţii a înregistrat o creştere. De asemenea, tot mai mulţi oameni au ajuns în postura de refugiaţi din cauza luptelor.

În paralel, în regiunile mai dezvoltate, îndeosebi în Europa, rata criminalităţii şi a conflictelor a scăzut, în general, se arată în raport.

Dar, per ansamblu, scăderea indicilor păcii este cea mai semnificativă din ultimii 60 ani. IEP precizează că, deşi rapoartele privind pacea globală au fost lansate abia în 2007, estimările privind cum ar fi arătat acesta înainte de lansare arată că situaţia păcii în lume s-a îmbunătăţit mai mult sau mai puţin continuu după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Steve Killelea, fondator şi director executiv al IEP, a explicat pentru Reuters că între cauzele actualei deteriorări se numără repercusiunile "Primăverii arabe", răspândirea terorismului, mai ales după invadarea Irakului, dar şi repercusiunile crizei financiare globale.

Studiul are în vedere 22 de indicatori în 162 de ţări, între care cheltuielile militare, rata criminalităţii şi a deceselor de pe urma conflictelor, nesupunerea civică şi terorismul. Per total, în ultimii şapte ani, indicele mediu de pace pentru toate ţările luate împreună a înregistrat o creştere de la 1,96 la 2,06, ceea ce indică o lume mai puţin paşnică.

Ţările cel mai puţin paşnice din lume sunt, potrivit raportului IEP, Siria şi Afganistan, iar Sudanul de sud, Republica Centrafricană, Ucraina şi Egiptul au cunoscut unele dintre cele mai drastice scăderi ale nivelului de securitate. Numărul 1 pe listă, ca statul cel mai paşnic de pe glob, este Islanda. România se află pe poziţia 35 din cele 162 de ţări.

IEP estimează totodată că violenţele şi cheltuielile militare au costat economia globală circa 9,8 mii de miliarde de dolari, adică aproximativ 11,3% din produsul intern brut al lumii, o creştere anuală de 179 miliarde de dolari.

Întrucât studiul a fost realizat pe baza datelor disponibile până în martie a.c., nu au fost luate în calcul recentele violenţe din Irak şi Ucraina, dar fără îndoială că, dacă s-ar fi ţinut cont de ele, tabloul general ar fi fost şi mai sumbru, a remarcat directorul IEP.

×
Subiecte în articol: pace razboi conflict militar