x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inflația EXPLODEAZĂ în SUA. Cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani

Inflația EXPLODEAZĂ în SUA. Cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani

12 Ian 2022   •   17:25
Inflația EXPLODEAZĂ în SUA. Cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani

Inflația în SUA a crescut la cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani din cauza scumpirilor la mâncare, energie și locuințe. Este astfel de așteptat ca Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze dobânzile în luna martie 2022, scrie Reuters.

Indicele preţurilor de consum a crescut cu 7% față de decembrie 2020 , cel mai mare avans anual din iunie 1982.
De asemenea, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,5% în decembrie 2021, după un avans de 0,8% în noiembrie.
Preşedintele Fed, Jerome Powell, a declarat că Rezerva Federală a SUA este pregătită să facă ceea ce este necesar pentru ca inflaţia ridicată "să nu prindă rădăcini".

Inflaţia de bază (core inflation), după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile precum energia şi alimentele, a crescut cu 0,6% în decembrie 2021, după ce a urcat cu 0,5% în noiembrie. Raportat la decembrie 2020, inflaţia de bază a crescut cu 5,5%.

Însă previziunile sunt optimiste, estimând o încetinire a inflației după ce se va sfârși criza din lanţul de aprovizionare.

Fed preconizează că inflaţia va ajunge la 2,6% în 2022, după care se va reduce la 2,3% în 2023 şi 2,1% în 2024. Totodată, dobânda de bază va trebui să crească de la 0% până la 0,9% în  2022. Prin urmare, este de așteptat ca dobânda de bază a Fed să urce la 1,6% în 2023 şi la 2,1% în 2024.

×
Subiecte în articol: inflatie fed sua