x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inflație ALARMANTĂ în Marea Britanie. Cea mai mare din ultimul deceniu

Inflație ALARMANTĂ în Marea Britanie. Cea mai mare din ultimul deceniu

17 Noi 2021   •   17:12
Inflație ALARMANTĂ în Marea Britanie. Cea mai mare din ultimul deceniu

Inflația a atins luna trecută, în Marea Britanie, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, în condițiile în care facturile la energie ale gospodăriilor au crescut dramatic, scrie Reuters.

Prețurile de consum au crescut cu 4,2% în octombrie, de la o majorare de 3,1% în septembrie.

"Datele de astăzi privind inflația vor întări hotărârea Băncii Angliei de a acționa", a declarat Yael Selfin, economist șef la KPMG UK.

Lira sterlină a urcat la un maximul unei săptămâni în raport cu dolarul american și la un maxim al ultimelor 21 de luni în raport cu euro după publicarea datelor.

Ministrul de finanțe Rishi Sunak a declarat că inflația în creștere nu este doar o problemă britanică și că guvernul ia măsuri pentru a compensa impactul asupra puterii de cumpărare, chiar dacă își reduce cea mai mare parte a sprijinului de urgență pentru coronavirus.

Rata inflației din Marea Britanie o plasează la mijlocul plutonului dintre țările G7, în timp ce prețurile au crescut în SUA cu peste 6%.

Oficiul Național de Statistică a declarat că facturile la energie pentru gospodării au fost cel mai mare motor al inflației după ridicarea unui plafon de reglementare a facturilor, luna trecută. Prețurile la gaze plătite de consumatori au crescut cu 28,1% în 12 luni până în octombrie.

Furnizorii britanici de energie se confruntă cu creșterea prețurilor de gros la gaze, care a dus la prăbușirea mai multor companii energetice, forțând peste 2 milioane de clienți să schimbe furnizorul - adesea la tarife mai mari.

Previziunile publicate de BoE în această lună au arătat că se așteaptă ca inflația să atingă aproximativ 5% în următoarele luni.

Se așteaptă ca BoE să devină prima dintre marile bănci centrale din lume care va majora dobânda.

Luni, guvernatorul BoE, Andrew Bailey, a declarat că este "foarte neliniștit" cu privire la perspectivele inflației și că votul pentru menținerea ratelor la începutul acestei luni, decizie care a șocat piețele financiare, a fost unul foarte strâns.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Marea Britanie inflatie