x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

10 Mar 2006   •   00:00
MOSCOVA. Premierul rus, Mihail Fradkov, a facut o amenintare indirecta privind demiterea celor responsabili cu controlul asupra cresterii preturilor, in cazul in care tinta privind inflatia nu va fi respectata in acest an. Esecul va fi considerat incompetenta profesionala si detinerea nemeritata a functiei, a explicat Fradkov.

SECHESTRATI IN SCOALA. Un fost profesor a luat ostatici mai multi elevi si doua cadre didactice la o scoala din oraselul francez Sable-sur-Sarthe. In total, el a sechestrat 22 de persoane, amenintandu-le cu un pistol, dar le-a permis sa isi foloseasca telefoanele mobile si sa comunice cu familiile. Barbatul in varsta de 33 de ani era nemultumit, pentru ca nu-si mai gasise de lucru de doi ani, de cand fusese concediat chiar de la scoala unde a luat ostaticii. "A vrut sa atraga atentia asupra problemei somajului", a declarat un oficial din politie, citat de BBC. Incidentul s-a incheiat fara victime, cu predarea neconditionata a fostului profesor.

ADIO, ABU GHRAIB. Cei peste 4.500 de detinuti din inchisoarea Abu Ghraib vor fi transferati intr-un alt centru de detentie in urmatoarele trei luni, informeaza AFP. Prizonierii vor fi incarcerati la Camp Cropper, in apropiere de aeroportul din Bagdad, imediat dupa incheierea lucrarilor de constructie. Centrul de la Abu Ghraib, devenit celebru din cauza imaginilor cu detinuti torturati, va fi inchis imediat dupa transferarea prizonierilor, dar americanii nu au stabilit inca o data precisa.

INTENTII. Un barbat acuzat ca a planificat atentate sinucigase impotriva unor tinte americane din Singapore si Filipine a declarat ca francezul Zacarias Moussaoui, judecat in Statele Unite, ar fi dorit sa comita un atac impotriva Casei Albe folosindu-se de un avion deturnat. Marturia sa face mai solida varianta Guvernului SUA, potrivit careia francezul venise in SUA pentru a urma cursuri de pilotaj, in 2001, tocmai pentru a-si implini acest vis.

RASPUNS. China a dat o replica raportului anual al Departamentului de Stat american privitor la situatia drepturilor omului prezentand, joi, propriul raport, in care a detaliat ceea ce a calificat drept abuzuri in domeniu, comise in SUA. Raportul se numeste "Democratia din SUA, un joc pentru cei bogati", si aduce in discutie numarul mare de omucideri, monitorizarea comunicatiilor unor persoane din aceasta tara, precum si arestarea unor reporteri irakieni de catre fortele americane din Irak.

PORTOFOLIU. Miscarea Hamas va detine importantul portofoliu al Afacerilor Interne in viitorul guvern palestinian, preluand astfel controlul asupra a mii de membri ai fortelor de securitate. Ministerul de Interne are in subordine politia civila, serviciile civile de interventie in caz de urgenta si puternica Agentie pentru Securitate Preventiva, dominata de Fatah. Cele trei servicii au in total circa 20.000 de angajati.

PROMISIUNI. Cu mai putin de trei saptamani inaintea alegerilor legislative israeliene, premierul interimar Ehud Olmert a afirmat ca doreste stabilirea frontierelor definitive ale Israelului si separarea de palestinieni pana in 2010. Asta, sigur, in caz de victorie in alegeri a partidului pe care-l conduce (Kadima) si a sa, la functia de premier.

IRAN. O comisie a Camerei Reprezentantilor SUA a respins o initiativa a administratiei Bush pentru promovarea democratiei in Iran, dar a aprobat deblocarea a 71 de miliarde de dolari ca fonduri de urgenta destinate preponderent finantarii operatiunilor din Irak si Afganistan.

BAZE. Cele doua baze militare de pe teritoriul Bulgariei care vor fi utilizate de trupele americane se vor afla sub comanda generalilor bulgari, a anuntat ambasadorul SUA la Sofia. Partile se afla inca in negocieri asupra tipului de echipamente militare pe care le vor folosi trupele americane.

×
Subiecte în articol: externe