x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis: Mutarea Ambasadei din Israel ar anula orice şansă ca România să devină membru nepermanent în Consiliul de Securitate

Iohannis: Mutarea Ambasadei din Israel ar anula orice şansă ca România să devină membru nepermanent în Consiliul de Securitate

19 Iun 2018   •   13:56
Iohannis: Mutarea Ambasadei din Israel ar anula orice şansă ca România să devină membru nepermanent în Consiliul de Securitate

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că o decizie privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar anula orice şansă ca ţara noastră să fie votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. 

"O să fiu foarte franc. O astfel de decizie ar anula instantaneu orice şansă a României de a fi votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate, nu numai acum, ci şi pentru viitor", a declarat Iohannis, după întâlnirea avută la Palatul Cotroceni cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak. 

El a precizat că deocamdată nu a primit din partea Guvernului nicio informaţie privind stadiul evaluării pe acest subiect. 

"Ştiu că la Guvern s-a început un proces de evaluare. Decizia nu este la Guvern, după cum probabil vă amintiţi, dar dacă dumnealor vor să facă o evaluare o pot face, însă nu am primit încă nicio informaţie despre stadiul acestei evaluări", a conchis şeful statului. 

La rândul său, preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak, a subliniat că decizia privind mutarea sau nu a Ambasadei din Israel este dreptul statelor membre, însă a amintit că există rezoluţii potrivit cărora statutul Ierusalimului trebuie să fie negociat între israelieni şi palestinieni şi trebuie respectat de toate statele membre ale Naţiunilor Unite. 

"Ca preşedinte al Adunării Generale nu am dreptul să comentez acest lucru. Însă vreau să subliniez două lucruri. În primul rând, avem o serie de rezoluţii adoptate de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate care se ocupă de acest subiect şi aş vrea să vă reamintesc că aceste rezoluţii formează de fapt partea dreptului internaţional. Rezoluţiile spun că statutul Ierusalimului trebuie să fie negociat între israelieni şi palestinieni şi trebuie să rezulte din aceste negocieri şi trebuie respectat de toate statele membre ale Naţiunilor Unite", a punctat Miroslav Lajcak. 

El a spus că această problemă a fost discutată în sesiunea specială a Adunării Generale a ONU din decembrie anul trecut, când 128 de state membre au votat în favoarea susţinerii acestor principii şi doar 8 s-au exprimat împotrivă. 

"Aşa vede comunitatea internaţională această problemă legată de statutul Ierusalimului", a precizat Miroslav Lajcak. AGERPRES

×