x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iran: Aproximativ 450 de arestări la Teheran în doar cateva zile

Iran: Aproximativ 450 de arestări la Teheran în doar cateva zile

02 Ian 2018   •   12:30
Iran: Aproximativ 450 de arestări la Teheran în doar cateva zile

Aproximativ 450 de persoane au fost arestate începând de sâmbătă la Teheran, capitala fiind mai puţin afectată decât micile oraşe iraniene de mişcarea de contestare cu care se confruntă ţara.

 

''Două sute de persoane au fost arestate sâmbătă, 150 - duminică şi circa 100 - luni'', a declarat subprefectul Teheranului, Ali-Asghar Nasserbakht, pentru agenţia Ilna, apropiată reformatorilor.

În aceste ultime trei zile, doar câteva sute de persoane au încercat să manifesteze în capitală, în timp ce numeroase oraşe din provincie s-au confruntat cu violenţe de la izbucnirea protestelor, joi, la Machhad (nord-est), al doilea oraş ca mărime al ţării.

''Estimâm că situaţia la Teheran este mai calmă decât în zilele precedente. Luni era deja mai calmă decât în zilele precedente'', a mai spus Nasserbakht.

Potrivit responsabilului iranian, nici o solicitare nu a fost făcută la Baza Sarollah, a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu asigurarea securităţii în caz de tulburări, pentru a interveni, precizând că doar forţele de ordine intervin pentru moment la Teheran.

''Nu vom permite în nici un fel ca insecuritatea să continue la Teheran'', a declarat generalul Esmail Kossari, ''numărul doi'' în ierarhia Bazei Sarollah, potrivit televiziunii de stat. ''Dacă aceasta va continua, responsabilii vor lua decizii pentru a-i pune capăt'', a avertizat el. Potrivit ultimului bilanţ, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în total de la începutul manifestaţiilor împotriva dificultăţilor economice şi a puterii care au izbucnit joi la Machhad. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: iran demonstratii teheran arestari