x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul promite o ripostă la adresa Israelului după uciderea a şapte iranieni în Siria

Iranul promite o ripostă la adresa Israelului după uciderea a şapte iranieni în Siria

10 Apr 2018   •   21:00
Iranul promite o ripostă la adresa Israelului după uciderea a şapte iranieni în Siria
Sursa foto: Ammar Safarjalani

Teheranul a promis marţi o ripostă după uciderea a şapte iranieni într-un atac aerian care a avut loc în Siria şi a fost atribuit Israelului, informează AFP.

Mai multe mass-media din Iran au revizuit marţi în creştere, la şapte morţi (anterior se vorbea de patru) bilanţul victimelor iraniene ale atacului ce a vizat luni baza aeriană T-4 din provincia siriană Homs.

Iranul, Siria şi Rusia au pus pe seama Israelului responsabilitatea acestui raid, în care au murit în total 14 oameni, conform ultimului bilanţ.

'Atacul regimului sionist în Siria nu va rămâne fără răspuns', a declarat Ali Akbar Velayati, consilier al Ghidului Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, citat de agenţia iraniană Isna, la sosirea sa la Damasc pentru o întrevedere cu preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Iranul este, alături de Rusia, unul dintre principalii susţinători ai regimului de la Damasc şi a jucat un rol important în recentele victorii ale forţelor guvernamentale siriene.

Iranul a trimis în Siria mii de combatanţi prezentaţi drept 'voluntari' veniţi din Iran, dar şi din Afganistan sau Pakistan, şi antrenaţi la faţa locului de 'consilieri militari' iranieni.

Ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, i-a răspuns la rândul său preşedintelui american Donald Trump, după ce Casa Albă a pus în discuţie 'responsabilitatea' Iranului şi Rusiei într-un recent atac comis aparent cu arme chimică împotriva unui bastion al insurgenţilor sirieni.

Iranul 'nu a încetat niciodată să condamne utilizarea de arme chimice indiferent de cine şi a fost el însuşi victima utilizării lor de către Saddam (Hussein) cu susţinerea SUA', a notat Zarif pe contul său de Twitter, cu referire la atacurile cu arme chimice întreprinse împotriva Republicii Islamice de către armata dictatorului irakian Saddam Hussein, în timpul războiului dintre Irak şi Iran (1980-1988).

'Ameninţările (lui Trump) de a repeta agresiunile impulsive sunt simptomatice pentru politica americană care îi ajută pe extremişti', a adăugat Zarif.

Trump a promis luni seara un răspuns 'puternic' împotriva regimului de la Damasc şi aliaţilor săi, după presupusul atac cu arme chimice împotriva oraşului Douma, la porţile Damascului.AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran atac israel