x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia cere Olandei să retragă două nave ale unor ONG-uri care salvează migranţi pe Mediterana

Italia cere Olandei să retragă două nave ale unor ONG-uri care salvează migranţi pe Mediterana

16 Iun 2018   •   21:10
Italia cere Olandei să retragă două nave ale unor ONG-uri care salvează migranţi pe Mediterana

 Italia a cerut sâmbătă Olandei să dispună retragerea a două nave aparţinând unor ONG-uri care salvează migranţi pe Mediterana şi al căror acces în porturile italiene a fost interzis de autorităţile de la Roma, informează agenţiile EFE şi Reuters. 

Ministrul italian al infrastructurii, Danilo Toninelli, a postat pe Twitter un mesaj în care menţionează că acele două ambarcaţiuni care navighează sub pavilion olandez, denumite Lifeline şi Seefuchs, se află în apele teritoriale libiene şi au încălcat codul de conduită încheiat în august 2017 între guvernul italian şi mai multe organizaţii umanitare pentru respectarea unor anumite reguli în operaţiunile de salvare a migranţilor pe Marea Mediterană. 

'Nu au mijloacele şi nici personalul adecvat pentru a salva un număr mare de persoane. Şi ar putea pune în pericol echipajul şi persoanele naufragiate. Olanda trebuie să le retragă', a indicat oficialul italian. 

Mesajul său survine după ce Matteo Salvini, ministrul italian de interne şi liderul partidului de extremă dreapta Liga, a avertizat că nicio navă a vreunui ONG care salvează migranţi pe Mediterana nu va mai primi permisiunea să acosteze în porturile italiene, la fel cum s-a procedat cu nava Aquarius a ONG-ului SOS Méditerranée, care în prezent se îndreaptă către Spania. Din cauza supraîncărcării navei, din cei circa 630 de migranţi aflaţi iniţial la bordul acesteia din urmă, 524 au fost transferaţi din motive de securitate pe două nave militare italiene care se îndreaptă de asemenea către coasta Spaniei, unde migranţii vor fi debarcaţi în portul Valencia. 

'Să ştie aceşti domni că Italia nu mai vrea să fie complice la afacerile imigraţiei clandestine şi, prin urmare, să caute alte porturi (non-italiene), către care să se îndrepte. În calitate de ministru şi de tată, o fac pentru binele tuturor', a declarat sâmbătă Salvini, referindu-se la traficanţii de fiinţe umane şi la ONG-uri. 'Insultele şi ameninţările nu ne vor opri' şi italienii îşi vor conduce singuri ţara, a mai spus el după ce ONG-ul Mission Lifeline, care salvează migranţi în apropierea Libiei, i-a catalogat pe membrii noului guvern italian drept 'fascişti'. 

Procurorul Cataniei, Carmelo Zuccaro, a declarat tot sâmbătă, la o conferinţă desfăşurată în acest oraş, că ONG-urile care salvează migranţi pe Mediterana 'fac parte dintr-un sistem profund greşit, care încredinţează porţile de acces în Europa traficanţilor şi criminalilor fără scrupule'. 'Este aspectul greşit al lucrurilor ce nu corespunde nici sensului umanităţii, nici solidarităţii', a continuat el, potrivit AFP. Carmelo Zuccaro a stârnit o polemică la începutul anului după ce a declarat că are dovezi conform cărora respectivele ONG-uri acţionează în cârdăşie cu traficanţii. 

Peste 1,8 milioane de migranţi din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia au ajuns în Europa începând din anul 2014, dintre care în Italia au cerut azil peste 170.000, alţi circa 500.000 rămânând în această ţară fără să fie înregistraţi.AGERPRES

×