x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia vrea să dea 36 de miliarde de euro pe consolidări

Italia vrea să dea 36 de miliarde de euro pe consolidări

29 Aug 2016   •   20:30
Italia vrea să dea 36 de miliarde de euro pe consolidări
Sursa foto: MASSIMO PERCOSSI/EPA

Guvernul italian intenţio­nează să ceară Uniunii Euro­pene o derogare de la normele privind deficitul bugetar pentru a putea cheltui mai multe mili­arde de euro într-un program de consolidare a clădirilor cu risc de prăbuşire la cutremur.

„Va fi o cerere serioasă, specifică şi graduală pentru a aborda riscurile seismice cu investiţiile necesare”, a declarat adjunctul ministrului Economiei din Italia, Enrico Zanetti, pentru cotidianul La Stampa.

Potrivit estimărilor Consiliului Naţi­onal al Inginerilor, peste 50% din casele particulare de pe cuprinsul Italiei nu respectă niciun fel de reguli privind sigu­ranţa în caz de cutremur şi reabilitarea celor aflate în zonele cu cel mai mare risc seismic ar costa circa 36 de miliarde de euro. În ceea ce priveşte costurile remedierii pagubelor, o sumă nu a fost încă stabilită, însă se estimează că ar fi vorba de alte miliarde de euro.

×