x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Japonia, o nouă DECLARAŢIE legată de cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Japonia, o nouă DECLARAŢIE legată de cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

01 Feb 2013   •   12:08
Japonia, o nouă DECLARAŢIE legată de cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Sursa foto: tumblr.com

Premierul japonez Shinzo Abe a anunţat vineri că Japonia intenţionează să facă o nouă declaraţie privind cel de-al doilea război mondial, informează AFP, citată de agerpres.ro. "Vreau să fac o declaraţie îndreptată către viitor şi care este în conformitate cu secolul al XXI-lea. Mă gândesc serios la conţinutul acestei declaraţii şi la momentul când o voi face", a declarat el în faţa parlamentului nipon, precizând că recunoaşte, împreună cu precedentele guverne nipone, faptul că Japonia "a provocat pagube considerabile şi suferinţe multor ţări".

Japonia a capitulat necondiţionat în august 1945. De atunci, numeroase dispute istorice nu au fost încă soluţionate cu vecinii săi, în special cu China şi Coreea de Sud, care au avut de suferit în urma ocupaţiei militare japoneze.

Considerat în general drept un naţionalist, Shinzo Abe a declarat că intenţionează să revizuiască o declaraţie făcută în 1995 de predecesorul său Tomiichi Murayama, cu ocazia marcării a cincizeci de ani de la capitulare.

Acesta a afirmat că 'Japonia, prin agresiunea şi dominaţia sa colonială, a provocat pagube enorme şi suferinţe imense populaţiilor multor ţări, în special naţiunilor asiatice'. Tomiichi Murayama şi-a exprimat 'profundele remuşcări' şi a oferit 'scuze din inimă'.

Shinzo Abe a declarat vineri că este de acord cu această afirmaţie şi recunoaşterea acestor fărădelegi comise în trecut. El nu a oferit o dată pentru această nouă declaraţie, însă a sugerat că ar putea avea loc în 2015, reamintind că prima declaraţie a fost făcută la 50 de ani de la încheierea conflictului şi a doua cu ocazia marcării a 60 de ani de la conflict.

×