x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Juncker vrea ca Marea Britanie să revină în UE după Brexit

Juncker vrea ca Marea Britanie să revină în UE după Brexit

17 Ian 2018   •   13:28
Juncker vrea ca Marea Britanie să revină în UE după Brexit

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat că ar dori ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană după Brexit, chiar dacă această propunere 'agasează' Londra. ''Chiar dacă britanicii pleacă potrivit Articolului 50, există şi Articolul 49, care autorizează o nouă aderare, ceea ce aş dori, desigur'', a spus Juncker în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

 

Este a doua oară în decurs de două zile când Juncker se adresează astfel britanicilor, după intervenţia de marţi, alături de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, tot în faţa eurodeputaţilor. ''Ieri, eu şi dl Tusk le-am întins încă o dată mâna şi am spus guvernului britanic că, în cazul în care ar vrea să urmeze o altă cale decât Brexit-ul, suntem gata să discutăm despre'', a explicat Juncker.

''Am remarcat că a existat o reacţie din partea Londrei, aproape agasată, la această propunere'', a mai spus şeful executivului comunitar.

Juncker şi-a exprimat dorinţa privind existenţa unor relaţii ''rezonabile'' cu guvernul britanic pe parcursul negocierilor privind Brexit-ul: ''Mi-ar plăcea, desigur, să avem relaţii rezonabile şi ca noi să nu încercăm să ne punem unul pe celălalt de fiecare dată în afara jocului''.

''Pentru mine, ieşirea Regatului Unit este o catastrofă, un eşec pe care trebuie să ni-l asumăm cu toţii'', şi-a exprimat el regretul, adăugând că Brexit-ul duce la o situaţie din care pierd ambele părţi. AGERPRES

×