x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Justiția iraniană a condamnat la moarte opt presupuși membri ai grupării Stat Islamic

Justiția iraniană a condamnat la moarte opt presupuși membri ai grupării Stat Islamic

13 Mai 2018   •   11:32
Justiția iraniană a condamnat la moarte opt presupuși membri ai grupării Stat Islamic

Justiţia iraniană a condamnat la moarte opt presupuşi membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI), acuzaţi că au întreprins atacuri sângeroase în iunie 2017 la Teheran, informează duminică agenţia Mizan online, citată de AFP. 

Este vorba de primele atacuri revendicate de gruparea extremistă sunită în Iran. 

"Cei opt acuzaţi au fost de asemenea declaraţi vinovaţi de rebeliune", a declarat preşedintele tribunalului, potrivit agenţiei care ţine de autoritatea judiciară. 

Procesul a început în 28 aprilie, iar condamnaţii pot face apel împotriva acestui verdict. 

La 7 iunie 2017, şaptesprezece persoane au fost ucise şi mai multe zeci au fost rănite în atentate întreprinse împotriva parlamentului şi mauzoleului imamului Khomeiny din Teheran. 

Cinci atacatori au fost, de asemenea, ucişi în momentul atacului. Unii dintre condamnaţi au avut un rol de susţinere şi asistenţă acordate atacatorilor. 

Agenţia Mizan online a raportat la sfârşitul lui aprilie, în timpul primei audieri din proces, că există în total 26 de acuzaţi în acest dosar. Aceştia au fost arestaţi în săptămânile ce au urmat atacurilor. 

Unii dintre acuzaţi s-au raliat SI în străinătate, înainte de a reveni în Iran pentru a comite dublul atentat, potrivit Mizan online. 

Teheranul a acordat ajutor militar guvernelor sirian şi irakian în lupta împotriva SI, trimiţând în aceste ţări consilieri militari şi "voluntari".

AGERPRES

×