x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlinul aşteaptă 'explicaţii realiste' din partea Ankarei în cazul avionului rus doborât

Kremlinul aşteaptă 'explicaţii realiste' din partea Ankarei în cazul avionului rus doborât

26 Noi 2015   •   13:17
Kremlinul aşteaptă 'explicaţii realiste' din partea Ankarei în cazul avionului rus doborât

Kremlinul nu exclude o ameninţare teroristă din partea Turciei şi aşteaptă în continuare explicaţii din partea Ankarei cu privire la avionul de vânătoare rus Su-24 doborât marţi de aviaţia turcă, a declarat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

'Desigur, aşteptăm în continuare explicaţii, explicaţii realiste de la partea turcă', a reiterat Peskov, potrivit căruia 'va fi foarte, foarte dificil de reparat un prejudiciu atât de devastator adus relaţiilor bilaterale'.

'Acesta este un incident foarte grav, cu consecinţe grave, inevitabile. Noi preţuiam foarte mult relaţiile noastre bilaterale, care erau într-adevăr relaţii de parteneriat, reciproc avantajoase şi foarte promiţătoare', a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

În pofida înăspririi joi a controalelor autorităţilor sanitare ruse asupra produselor agricole importate din Turcia, Rusia nu intenţionează să impună un embargo pentru produsele turceşti, a spus Dmitri Peskov, adăugând că o astfel de posibilitate nu a fost deocamdată luată în dezbatere de Kremlin.

'Nu se introduce niciun fel de embargo. Sunt luate doar măsuri suplimentare de control' din cauza mai multor factori, inclusiv o posibilă ameninţare teroristă, a explicat acelaşi purtător de cuvânt, citat de RIA Novosti. 'Acest lucru este destul de firesc, mai ales în condiţiile în care Turcia acţionează în mod imprevizibil', a adăugat el.

În acelaşi timp, Kremlinul speră în inviolabilitatea normelor vizând navigaţia liberă prin strâmtorile din Marea Neagră.

Moscova speră că tensionarea relaţiilor cu Turcia nu va influenţa transportul maritim prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, reglementat de Convenţia de la Montreux, a afirmat Peskov.

În ultimele luni, Rusia a transportat toate echipamentele grele şi tehnică militară în Siria în principal pe mare, prin Bosfor şi Dardanele.

Moscova a desfăşurat joi baterii antiaeriene de ultimă generaţie S-400 Triumf la baza sa aeriană Hmeimim (provincia Latakia), din nord-vestul Siriei, pentru a asigura securitatea avioanelor sale implicate în campania aeriană din această ţară, după incidentul cu un bomardier rus la frontiera siriano-turcă.

Un bombardier rus Su-24 a fost doborât marţi de un avion de vânătoare F-16 al aviaţiei turce, pe motiv că a încălcat spaţiul aerian al Turciei venind dinspre Siria. Un pilot a supravieţuit, celălalt însă a murit, fiind ucis după catapultare de către insurgenţi. Incidentul va avea 'consecinţe grave' pentru relaţiile bilaterale, avertizase preşedintele rus Vladimir Putin la câteva ore după doborârea aparatului de zbor rus.

×