x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Laţul pentru Chimicul Ali

Laţul pentru Chimicul Ali

de Anca Aldea    |    25 Iun 2007   •   00:00
Laţul pentru Chimicul Ali
Sursa foto: DARKO VOJINOVIC/

Şase inalţi reprezentanţi ai fostului regim de la Bagdad au primit ieri, cu mult calm, sentinţa in cadrul unui proces de lungă durată. Trei au fost condamnaţi la moarte, doi la inchisoare pe viaţă, iar unul a fost achitat.


Şase inalţi reprezentanţi ai fostului regim de la Bagdad au primit ieri, cu mult calm, sentinţa in cadrul unui proces de lungă durată. Trei au fost condamnaţi la moarte, doi la inchisoare pe viaţă, iar unul a fost achitat.

Inaltul Tribunal Penal Irakian i-a găsit vinovaţi şi i-a condamnat la moarte pe Ali Hassan al-Majid, cunoscut lumii sub numele de Chimicul Ali (el fiind şeful programului de arme chimice şi biologice al fostului regim), pe fostul ministru al Apărării, Sultan Hashim al-Tai, şi pe fostul director-adjunct de operaţiuni militare in Irak, Hussein Rashid al-Tikriti. Alţi doi oficiali ai fostului regim de la Bagdad - Farhan al-Joubouri, fost director regional al serviciilor de informaţii militare, şi Sabir al-Douri, comandantul aceloraşi servicii de informaţii - au primit inchisoare pe viaţă. Un al şaselea inculpat, Taher al-Ani, fost guvernator al provinciei Mosul, a fost achitat ieri, din lipsă de dovezi, la cererea acuzării. Nici unul dintre inculpaţi nu şi-a recunoscut vina.

Irakienii au primit cu bucurie decizia sentinţei in cazul lui Ali Hassan al-Majid, văr cu Saddam, judecat pentru genocid. Chimicul Ali, care şi-a atras renumele pentru crimele executate cu sănge rece la ordinul direct al "măcelarului de la Bagdad", a fost condamnat la moarte pentru masacrarea, in 1988, a 182.000 de etnici kurzi in operaţiunea Anfal. In urmă cu 19 ani, Saddam a ordonat bombardarea Kurdistanului irakian, declarat "zonă interzisă". Executantul operaţiunii - Chimicul Ali - i-a ucis atunci pe majoritatea locuitorilor celor 2.000 de sate, testănd pe ei diferite arme chimice sau lăsăndu-i să moară de foame in captivitate. Rămăşiţele pămănteşti ale acestor oameni zac şi acum in gropi comune in diverse regiuni din Irak. Puţine au fost insă descoperite. Dar amintirea acelor şase luni de groază nu a dispărut. Kurzii continuă să povestească despre ororile din 1988 - pentru care, de altfel, Saddam Hussein a fost executat la finele anului trecut.

OI ŞI GENERATOARE. Ca şi in decembrie 2006, cănd Saddam şi-a executat pedeapsa cu moartea, şi acum kurzii au anunţat un adevărat festin pentru ziua in care va fi spănzurat Chimicul Ali. Au cumpărat oi ca să le sacrifice pentru marele eveniment şi s-au asigurat că generatoarele de electricitate nu-i vor lăsa baltă in momentul in care televiziunile vor transmite executarea sentinţei Chimicului Ali.

×
Subiecte în articol: externe chimicul ali