x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupta contra virusului: Turcia interzice fumatul în mai multe spaţii publice

Lupta contra virusului: Turcia interzice fumatul în mai multe spaţii publice

12 Noi 2020   •   21:58
Lupta contra virusului: Turcia interzice fumatul în mai multe spaţii publice

Pandemia de Covid-19 transformă expresia „fumezi ca un turc”, pentru că în Turcia se interzice fumatul în mai multe spaţii publice pentru a opri răspândirea virusului. Potrivit datelor OMS, circa 32% dintre turci fumează.

Turcia a interzis fumatul în mai multe spaţii publice, în contextul în care autorităţile gândesc noi măsuri şi restricţii pentru a opri răspândirea rapidă a virusului pe teritoriul ţării, potrivit FT.

Turcia nu se mai aliniază la directivele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de când a început al doilea val al pandemiei şi nu mai transmite decât numărul de pacienţi care primesc tratament.

Cele mai recente cifre arată că peste 402.000 de oameni au fost infectaţi şi peste 11.100 de persoane au murit, însă adevărata magnitudine a pandemiei în Turcia rămâne o necunoscută.

Ministrul de Interne a emis un decret miercuri seară, anunţând că va fi interzis fumatul pe străzile aglomerate, în staţiile de autobuz şi în pieţele publice, într-o încercare de a opri răspândirea virusului, după ce autorităţile au determinat că „cetăţenii utilizează greşit masca, întrucât o coboară sub bărbie pentru a fuma”.

Autorităţile au decis săptămâna aceasta ca cetăţenii cu vârste de peste 65 de ani din Istanbul şi Ankara să rămână în casă şi să iasă afară doar în intervalul 10.00 - 16.00, iar acest gen de interdicţii ar putea prinde avânt în Turcia, conform ultimelor declaraţii.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: covid turcia