x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron: Franța se află la începutul crizei. Trebuie să reacționăm și să ne reorganizăm în fiecare moment

Macron: Franța se află la începutul crizei. Trebuie să reacționăm și să ne reorganizăm în fiecare moment

20 Mar 2020   •   12:28
Macron: Franța se află la începutul crizei. Trebuie să reacționăm și să ne reorganizăm în fiecare moment

Președintele francez Emmanuel Macron spune că țara pe care o conduce se află la începutul crizei provocate de pandemia cu coronavirus și a început lupta pentru limitarea răspândirii infecției, transmite Reuters.

''Suntem la începutul crizei. Am luat măsuri excepţionale pentru a absorbi primul val și am început lupta contra virusului. Trebuie să reacţionăm şi să ne reorganizăm în fiecare moment. Este nevoie să anticipăm'''', a spus acesta.

Autoritățile de la Paris au impus acțiuni ferme de izolare la începutul acestei săptămâni, după un discurs radical al șefului statului. 

În Franța au fost confirmate, până în prezent, 10.995 de cazuri de infectare, dintre care 372 de persoane decedate.
 

×
Subiecte în articol: coronavirus franta Macron criza