x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Manifestaţii propalestiniene în FRANŢA: Ministrul de interne ameninţă cu arestarea şi judecarea celor care vor striga ''Moarte evreilor!''

Manifestaţii propalestiniene în FRANŢA: Ministrul de interne ameninţă cu arestarea şi judecarea celor care vor striga ''Moarte evreilor!''

23 Iul 2014   •   13:11

Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a ameninţat miercuri cu arestări şi aducerea în faţa justiţiei a celor care vor striga ''Moarte evreilor!'' sau vor da foc drapelului israelian în cursul manifestaţiilor propalestiniene prevăzute să aibă loc în cursul zilei de astăzi în Franţa, relatează AFP.

Manifestanţii care se vor deda la astfel de acte nu numai că vor fi ''scoşi'' din coloanele de manifestanţi, ci vor fi şi ''interpelaţi'', a declarat ministrul francez la radio France Inter. ''A striga 'Moarte evreilor' este un delict penal. Le-am dat consemne forţelor de ordine pentru a putea proceda la interpelări, dacă vor avea loc acte de acest fel'', a insistat Cazeneuve.

''Nu pot accepta, ca ministru de interne, care doreşte apărarea principiilor Republicii Franceze şi a drepturilor omului, apărate în această ţară, ca cineva să strige la o manifestaţie, indiferent care ar fi ea, 'Moarte evreilor'. Cred că nu numai organizatorii (manifestaţiilor care vor avea loc), care sunt animaţi de aceste valori, îi vor chema la ordine pe aceşti manifestanţi, ci şi noi, dacă îi vom auzi spunând aceasta, ei vor fi interpelaţi'', a explicat ministrul.

Referindu-se la interzicerea unor manifestaţii propalestiniene la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul francez a explicat că ele au fost interzise deoarece era vorba despre apărarea cetăţenilor francezi împotriva manifestărilor de ură, îndeosebi a celor antisemite, pe străzi.

Mii de persoane au manifestat duminică în mai multe oraşe şi capitale europene împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza. În apropiere de Paris, o manifestaţie propalestiniană interzisă a degenerat în violenţe şi acte antisemite.

Guvernul francez a autorizat miercuri o nouă manifestaţie, prevăzută să aibă loc la sfârşitul zilei în centrul Parisului, la apelul asociaţiei ''Collectif national pour une paix juste et durable entre Israéliens et Palestiniens''.

×