x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marele Conciliu Ortodox, marcat de absenţe

Marele Conciliu Ortodox, marcat de absenţe

20 Iun 2016   •   10:50
Marele Conciliu Ortodox, marcat de absenţe
Sursa foto: Sean Hawkey/AP

Marele Conciliu Ortodox, organizat zilele acestea în insula Creta, este marcat de absenţa Patriarhului Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse. Considerat cel mai important eveniment al ortodoxiei din ultimii 1.000 de ani şi pregătit timp de 50 de ani, Conciliul a fost organizat cu scopul de a întări şi aduce mai aproape bisericile ortodoxe. Reprezentant al 130 de milioane de membri, Patriarhul Kirill a refuzat să participe acuzând influenţa prea mare asupra Conciliului a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului. „Unitatea ortodoxiei este bună pentru noi toţi. Cei absenţi vor fi cei care pierd”, a comentat Nikos Kotzias, ministrul de Externe al Greciei. Pe lângă Patriarhul Kirill, au lipsit şi întâistătătorii bisericilor ortodoxe din Antiohia, Bulgaria şi Georgia. Participanţii la Conciliu, sute de episcopi şi de consilieri, trebuie să valideze şase documente consensuale şi să gestioneze relaţiile cu restul lumii creştine.

 

×