x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Martin Schulz: Europenii ar putea acorda rapid Atenei credite de urgenţă

Martin Schulz: Europenii ar putea acorda rapid Atenei credite de urgenţă

05 Iul 2015   •   14:53
Martin Schulz: Europenii ar putea acorda rapid Atenei credite de urgenţă
Sursa foto: Claude TRUONG-NGOC

Europenii "nu-i vor lăsa baltă" pe greci şi ar putea acorda rapid Atenei credite de urgenţă, chiar dacă la referendumul de duminică vor câştiga adepţii respingerii unei înţelegeri cu creditorii internaţionali ai Greciei, a declarat duminică preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, informează AFP.

"Nu vom lăsa baltă poporul grec", indiferent de rezultatul votului de duminică, a asigurat Schulz, în paginile ziarului german Welt am Sonntag. "Poate că va trebui să acordăm Atenei credite de urgenţă pentru ca serviciile publice să continue să funcţioneze şi ca oamenii aflaţi în nevoie să-şi primească banii necesari pentru a supravieţui", a adăugat el. "Vor fi mobilizate fonduri la Bruxelles pentru acest lucru", a insistat preşedintele legislativului european.

Totuşi, Schulz a avertizat că astfel de ajutoare de urgenţă nu reprezintă "o soluţie pe termen lung".

Martin Schulz, a acuzat guvernul grec că a adoptat o atitudine de tipul "totul sau nimic" în negocierile cu creditorii săi internaţionali, transmite EFE.

În declaraţii făcute duminică postului de radio Deutschlandfunk, Schulz a spus că a rămas surprins de această atitudine "ideologică" potrivit căreia "100% din nimic este mai mult decât 1% din ceva şi cel care acceptă 1% din ceva este un trădător".

În opinia sa, instituţiile creditoare - Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană (CE) - au făcut multe concesii Greciei. Schulz a adăugat că preşedintele executivului european, Jean-Claude Juncker, "a făcut mai multe concesii Greciei decât erau dispuşi să facă alţii din Eurogrup", "şi trebuie spus acest lucru pentru a evita ca în Atena să se dea crezare mitului conform căruia ăştia (liderii europeni de la Bruxelles) n-au mişcat un deget".

"Cele mai multe dintre cerinţele grecilor au fost acceptate", a subliniat Schulz. Acordul era posibil şi atunci n-ar mai fi existat referendum, grecii şi-ar fi primit banii şi s-ar fi putut merge pe calea însănătoşirii Greciei, a adăugat preşedintele Parlamentului European. "Dacă ei (grecii) spun 'NU' la referendum, vor trebui să introducă o nouă monedă după referendum, pentru că euro nu va fi disponibil ca mijloc de plată", a spus Schulz, potrivit Reuters. "Şi cine le va plăti salariile? Cum vor plăti pensiile?", s-a întrebat el.  agerpres.ro

×
Subiecte în articol: criza financiara a greciei