x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Melania Trump a ales un model clasic, Ivanka a riscat, dar Kellyanne Conway a făcut deliciul internauţilor

Melania Trump a ales un model clasic, Ivanka a riscat, dar Kellyanne Conway a făcut deliciul internauţilor

21 Ian 2017   •   20:10
Melania Trump a ales un model clasic, Ivanka a riscat, dar Kellyanne Conway a făcut deliciul internauţilor

Noua Primă Doamnă a SUA, Melania Trump (46 de ani), a ales vineri, cu ocazia învestirii soţului său, Donald Trump, ca preşedinte al SUA, o ţinută clasică, în stilul Jackie Kennedy, fiind îmbrăcată într-o rochie bleu ciel, creaţie a designerului american Ralph Lauren, fiica preşedintelui, Ivanka, a riscat cu o creaţie asimetrică, dar Kellyanne Conway a făcut deliciul Twitter cu o rochie Gucci, au relatat Reuters, EFE şi USA Today. 

Democrata Hillary Clinton, care a pierdut alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, a ales tot Ralph Lauren şi a purtat un pardesiu crem şi un costum cu pantaloni albi. Tot alb au purtat şi fetele lui Trump. Ivanka Trump a îmbrăcat un costum cu pantalon, creaţie Oscar de la Renta, cu o jachetă cu o croială asimetrică. Tiffany Trump a purtat un pardesiu la două rânduri de nasturi, iar dedesubt a îmbrăcat o rochie de culoare albă. 

Fosta Primă Doamnă a SUA Michelle Obama, un etalon de stil în timpul celor opt ani petrecuţi la Casa Albă, a ales pentru vineri o rochie roşie semnată de Jason Wu, purtând în talie o curea subţire, neagră, şi fiind încălţată cu o pereche de pantofi de culoare neagră. 

Dar ţinuta care a avut parte vineri de cea mai mare atenţie a fost pălărioara roşie şi haina alb cu albastru în stil militar purtată de fosta purtătoare de cuvânt a campaniei electorale a lui Trump, Kellyanne Conway. Pardesiul scurt, la două rânduri de nasturi, care amintea de revoluţionarii americani din filmul Patriotul, avându-l în distribuţie pe Mel Gibson, a provocat nu mai puţin de 28.000 de tweet-uri în numai trei ore. 

De altfel, chiar Kellyanne Conway a descris haina pe care a purtat-o şi care are un preţ de vânzare de 3.600 de dolari drept "o ţinută revoluţionară Trump" la postul NBC. Din păcate pentru ea, utilizatorii de Twitter au avut altă părere şi s-au întrecut în glume. 

"Dumnezeule! Cine a îmbrăcat-o pe Kellyanne Conway pentru ceremonia de învestire? Cine i-a ales ţinuta şi i-a spus 'oh da, arată bine'?!!? Concediaţi-l! Imediat!", a scris o utilizatoare de Twitter, în timp ce un internaut comenta: "Ţinuta purtată de Kellyanne Conway la ceremonia de învestire m-a făcut să-mi dau ochii peste cap atât de tare încât acum am ajuns în trecut". 

Mulţi internauţi au încercat să ghicească de unde s-a inspirat Conway în alegerea ţinutei şi s-au aventurat în a răspunde chiar ei. "'Spărgătorul de nuci' în interpretarea lui Kellyanne Conway #Inauguration", a scris un internaut, în timp ce un altul se întreba în glumă: "Kellyanne Conway = al cincilea membru al formaţiei Beatles? Cine ar fi crezut! #sad #Inauguration #InaugurationDay #morningjoe". 

"Nu sunt multe lucruri drăguţe pe care cineva le poate spune despre Kellyanne Conway, dar cred totuşi că ea l-ar fi interpretat mai bine pe inspectorul Javert decât Russell Crowe", a comentat un alt utilizator de Twitter, în timp ce altcineva spunea că "Kellyanne arată ca un figurant din filmul 'Patriot' pe care l-a prins ploaia". AGERPRES

×