Moscova  plantează seminţele „diplomaţiei grâului“ 

În era supermarketurilor şi a abundenţei, mâncarea este luată ca pe ceva dat. Dar pentru ca banala pâine să ajungă pe mesele oamenilor de rând este pus în mişcare un întreg lanţ de aprovizionare, iar cea mai importantă piesă a acestuia este producătorul de materie primă.

Rusia este cel mai mare exportator de cereale şi grâu din lume, iar acest lucru îi aduce avantaje şi pe scana geopolitică, nu doar pe piaţa alimentelor. A fost un drum lung, de la importurile masive de alimente cu banii luaţi pe petrol din anii 1990 la autosuficienţa de acum.

După cum scrie Financial Times, Moscova a început să planteze seminţele „diplomaţiei grâului“. Adică să folosească mâncarea ca pe un levier de politică externă. Are experienţă cu astfel de strategii din războiul mondial al gazelor naturale, în care Europa este dependentă de combustibilul rusesc. Şi, de asemenea, are terenuri agricole, poate mai mult decât oricare alt stat, apă, porturi şi căi ferate. Şi vecini înfometaţi. Turcia, o ţară unde inflaţia a scăpat de sub control, iar preţurile alimentelor sunt o chestiune socială şi mai ales politică importantă, are o comisie de stat pentru cereale. Această instituţie a cumpărat recent provizoriu 300.000 de tone de grâu pentru făină de pe pieţele internaţionale, scrie Reuters, care citează traderi. Achiziţiile pot fi reduse sau anulate complet.

Sursele Reuters spun că originea achiziţiilor sunt ţări din regiunea Mării Negre, probabil Rusia şi Ucraina. Contractele continuă o perioadă activă de importuri turceşti în condiţiile în care guvernul turc încearcă să domolească scumpirile de pe piaţa locală şi să se asigure că are de unde face plinul cu cereale. Producţia internă a fost serios afectată de secetă. Acesta este genul de situaţii care aduc Rusia şi alte state exportatoare de cereale în prim-plan. În cazul Rusiei în special, exporturile de alimente, ca şi cele de gaze, aduc acasă dolarii de care are atât de multă nevoie pentru o economie lovită de sancţiunile occidentale. Însă aceste exporturi măresc şi influenţa Moscovei pe scena geopolitică globală.

Când preşedintele rus Vladimir Putin a preluat puterea, acum două decenii, Rusia era ea însăşi dependentă de importurile de alimente. Putin urăşte dependenţa, iar acum Rusia este numărul 1 mondial la grâu. Astăzi, alţii depind de ea.

Guvernele lui Putin au demarat în 2004 şi întreţinut de atunci programe de stat pentru dezvoltarea agriculturii prin proiecte naţionale. Ţinta era de o autosuficienţă de 80-95% la produse esenţiale, inclusiv cereale. După zece ani, au fost introduse reguli noi pentru piaţă cu scopul de a asigura transparenţa. Atât statul, cât şi producătorii mari au avut de beneficiat. „Efectul a fost pozitiv. A ajutat, cu siguranţă, exporturile“, spune Daria Snitko, analist la Gazprombank. Şi devalorizarea rublei după 2014, în urma sancţiunilor aplicate Rusiei de Occident pentru anexarea Crimeei, a ajutat exporturile, făcându-le mai ieftine pe pieţele internaţionale.

Contramăsurile luate de Moscova, cum ar fi interzicerea importurilor anumitor alimente, le-au dat un stimul suplimentar producătorilor ruşi. Curând după aceea, cea mai mare ţară din lume a devenit cel mai mare exportator de grâu, întrecând SUA şi Canada pentru prima dată în 2017. „Suntem numărul 1“, i-a lăudat Putin pe ruşi curând după aceea. Astăzi, Rusia îşi croieşte drum cu exporturile de cereale în Europa, Asia, Africa şi America Latină. Astfel, Moscova îşi diversifică sursele de valută, care vine în ţară mai ales prin exporturile de petrol şi gaze naturale. Unii analişti spun chiar că grâul devine noul petrol al Rusiei.

Pe piaţa ţiţeiului, competiţia este mai agresivă, acolo confruntându-se cu jucători precum Arabia Saudită, care adesea nu acceptă compromisuri. De fapt, Arabia Saudită conduce un cartel al producătorilor de petrol cunoscut ca OPEC. Rusia a aflat în ultimii ani că negocierile cu acesta pentru reducerea sau majorarea producţiei cu scopul de ajusta preţurile sunt foarte dificile. În 2016 Rusia a acceptat condiţiile saudiţilor, dar aceştia în schimb şi-au deschis piaţa pentru carnea de pui şi grâul rusesc.

Acum, Rusia contribuie cu 10% la importurile de grâu ale saudiţilor. Clienţi importanţi au devenit şi China şi Vietnamul. În 2020, Rusia şi-a triplat exporturile de carne de vită şi le-a dublat pe cele de porc. Jumătate din exporturile de carne de vită s-au dus în China. Exporturile de cereale şi carne au mărit prezenţa Rusiei în ţările emergente, mai ales în cele din vecinătatea sa, iar tendinţa nu poate decât să crească având în vedere că va creşte şi necesarul de alimente pe măsură ce populaţia se măreşte.

„Suntem destinaţi pentru creştere şi succes cu industria alimentară“, spune Oleg Rogachev, membru al board-ului Rusagrotrans. „Este profitabil datorită poziţiei geopolitice. Majoritatea clienţilor noştri, care se confruntă cu penurii de mâncare, se află aproape de noi. Cel mai uşor pentru ei este să cumpere din Rusia.“ Dacă în anii 1990 Rusia îşi vindea petrolul ca să facă rost de bani pentru a cumpăra mâncare, acum este autosuficientă la aproape toate produsele alimentare, de la grâu la brânză. Din 1991, producţia agricolă a crescut cu aproape 50%. Din toate exporturile alimentare, grâul aduce cea mai multă valută. Principalii importatori sunt Egipt, care încă subvenţionează pâinea, şi Turcia. Dmitry Patruşev, ministrul agriculturi şi fiul Nikolai Patruşev, şeful consiliului de apărare al ţării, un apropiat al lui Putin, are sarcina de a majora cu încă 50% valoarea exporturilor agricole până în 2024. Misiunea pare dificilă pentru că Putin a fost nevoit să ceară reducerea cotelor de export pentru a ţine sub control scumpirile de pe piaţa locală, afectată de o penurile de forţă de muncă şi de condiţiile meteo nefavorabile pentru producţia agricolă. Însă Rusia este obişnuită cu restricţiile. Şi a mai folosit mâncarea ca instrument de diplomaţie cu vecinii.

A interzis unele importuri agricole din Turcia ca parte a unui pachet de măsuri implementat după ce forţele armate turce au doborât un avion militar rusesc în 2015. Importurile au fost reluate doi ani mai târziu, iar Turcia a devenit principalul importator în 2019, după ce a acceptat să fie ţară de tranzit a gazului rusesc către UE, în urma refuzului Bulgariei. În schimbul vânzărilor de grâu în Iran, Rusia preia şi vinde petrol iranian, interzis pe pieţele internaţionale prin sancţiunile aplicate de SUA Teheranului.

Rivali puternici ai Rusiei pe piaţa cerealelor sunt Australia şi Ucraina, acest din urmă stat devenind o forţă agricolă obligată tocmai de geopolitica rusească. Odată cu anexarea Crimeei, peninsulă ucraineană înconjurată de vaste resurse de gaze naturale, Rusia a sprijinit şi un război separatist în estul industrializat al Ucrainei. Reacţia economiei ucrainene a fost să se reorienteze către agricultură. Deocamdată, puterea agricolă a Rusiei nu se compară cu cea energetică. Agricultura reprezintă doar 4% din PIB-ul ţării, în timp ce ponderea petrolului şi gazelor este de 15%. Petrolul şi gazele încă aduc o treime din banii bugetului de stat.

(sursa: Mediafax)