x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova se așteaptă ca SUA să-și intensifice dialogul după loviturile asupra Siriei

Moscova se așteaptă ca SUA să-și intensifice dialogul după loviturile asupra Siriei

15 Apr 2018   •   17:30
Moscova se așteaptă ca SUA să-și intensifice dialogul după loviturile asupra Siriei

 Moscova se aşteaptă ca după loviturile aeriene asupra Siriei, SUA să încerce să-şi intensifice dialogul cu Rusia asupra stabilităţii strategice, a declarat duminică Vladimir Ermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi controlul armamelor din cadrul Ministerului de Externe rus, citat de agenţia de presă Interfax în pagina sa electronică. 

"Există toate motivele să credem că după loviturile împotriva Siriei, americanii cu mai mare zel se vor angaja într-un dialog strategic", a declarat Vladimir Ermakov, într-un discurs la adunarea Consiliului pentru politică externă şi de apărare, un think tank de la Moscova. 

"Nu poţi spune că americanii s-au închis complet, că nu demonstrează dorinţa de a duce un dialog strategic; cu siguranţă nu se poate spune că totul este complet închis, totul este rău; în administraţia SUA există persoane concrete cu care se poate vorbi", a afirmat diplomatul rus. 

Potrivit responsabilului diplomatic rus, acest dialog "este poate mai puţin vizibil, mai puţin clar, uneori, absolut imprevizibil, dar se desfăşoară pe o bază zilnică", conform Interfax. 

Comentând atacurile americane asupra Siriei, diplomatul a subliniat că "una din puterile mondiale importante a aplicat o lovitură masivă cu rachete asupra unui alt stat, fără autorizare din partea Consiliului de Securitate al ONU, contrar propriei legislaţii, după un pretext imaginar". 

SUA împreună cu Franţa şi Marea Britanie au efectuat în noaptea de vineri spre sâmbătă tiruri ţintite cu rachete împotriva mai multor obiective în Siria, care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Douma (Ghouta orientală) cu o săptămână în urmă.

AGERPRES

×