x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NATO cere Macedoniei să-şi rezolve conflictul cu Grecia

NATO cere Macedoniei să-şi rezolve conflictul cu Grecia

18 Ian 2018   •   18:28
NATO cere Macedoniei să-şi rezolve conflictul cu Grecia
Sursa foto: GEORGES GOBET/AFP/Getty Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat joi Macedonia să-şi reglementeze diferendul cu Grecia care opune cele două ţări de peste 25 de ani şi care nu i-a permis până acum aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

 

"Consider încurajatoare recentele progrese şi vă cer să profitaţi de această şansă de a merge înainte", le-a pus Jens Stoltenberg deputaţilor din parlamentul de la Skopje, în cadrul vizitei de două zile pe care o efectuează în ţara balcanică. "Uşa NATO este deschisă pentru noi membri", a adăugat el.

Fostă republică iugoslavă independentă din 1991, Macedonia este candidată la NATO din 2008, dar nu poate trece de veto-ul Greciei, stat membru al Alianţei, şi întâmpină aceeaşi problemă şi pe drumul său către Uniunea Europeană. Motivul este că Atena nu este de acord ca micul stat să poarte numele Macedonia, pe care îl consideră ca aparţinând exclusiv uneia dintre provinciile sale nordice, dar, mai mult, se teme ca această denumire să nu ascundă ambiţia unor revendicări teritoriale legate de o regiune a sa unde se află, între altele, porturile Salonic şi Kavala. Cele două ţări îşi dispută de asemenea patrimoniul istoric al regiunii, îndeosebi pe Alexandru cel Mare şi tatăl acestuia, Filip al II-lea al Macedoniei.

Totuşi, după ani de tensiuni, plecarea de la putere a dreptei naţionaliste şi instalarea, la Skopje, a unei coaliţii conduse de social-democraţii lui Zoran Zaev au determinat anul trecut o apropiere a relaţiilor dintre cele două ţări, care şi-au reluat dialogul. Miercuri, emisarul ONU care se ocupă de acest diferend, Matthew Nimetz, s-a declarat "foarte optimist" în legătură cu mersul lucrurilor, după discuţii la New York cu reprezentanţi ai tuturor părţilor.

Numele oficial al statului din Balcani aşa cum este înscris în rândurile Naţiunilor Unite rămâne Fosta Republică Iugoslavă Macedonia (FYROM). AGERPRES

×