x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Netflix şi-a concediat şeful de PR pentru folosirea unui cuvânt rasist

Netflix şi-a concediat şeful de PR pentru folosirea unui cuvânt rasist

23 Iun 2018   •   11:40
Netflix şi-a concediat şeful de PR pentru folosirea unui cuvânt rasist

Compania Netflix şi-a concediat şeful departamentului de relaţii publice pentru că a folosit cuvântul "nigger" (cioroi), cuvânt cu puternice conotaţii rasiste, conform unei note interne a companiei trimisă de CEO-ul Reed Hastings, citată de publicaţia The Hollywood Reporter, transmit AFP şi DPA.

Jonathan Friedland, care s-a alăturat companiei Netflix din 2011, a fost dat afară pentru "modul descriptiv în care a folosit cuvântul nigger în cel puţin două ocazii, la locul de muncă", după cum explică Reed Hastings în nota internă publicată integral de Hollywood Reporter.

Aceste incidente au demonstrat "un nivel extrem de scăzut de sensibilitate şi atenţie rasială" şi "nu corespund valorilor pe care le promovează compania noastră", a precizat CEO-ul companiei.

Friedland a confirmat pe Twitter că a fost dat afară. "Părăsesc Netflix după 7 ani. Liderii trebuie să aibă un comportament ireproşabil, exemplar, iar din nefericire eu nu m-am ridicat la acest standard şi am dat dovadă de lipsă de sensibilitate când am discutat cu echipa mea despre cuvinte ofensatoare în comedii (...) Îmi pare rău pentru neplăcerile pe care le-am cauzat oamenilor din compania la care ţin", a susţinut el.

Conform lui Reed Hastings, directorul său de PR a folosit cuvântul "nigger" într-o şedinţă a departamentului său în urmă cu câteva luni, despre strategii de comunicare şi cuvinte cu conotaţii sensibile. Câţiva colegi i-au atras atenţia că modul în care a folosit acest cuvânt nu a fost unul potrivit, iar directorul de PR şi-a cerut scuze.

Apoi, câteva zile mai târziu a folosit din nou cuvântul cu conotaţii rasiste la o şedinţă cu colegi afroamericani din departamentul de HR, care încercau să-l ajute să treacă peste incidentul iniţial în care a folosit acest cuvânt.

Cel de-al doilea incident, despre care Reed Hastings susţine că a aflat doar în urmă cu câteva zile, l-au convins pe CEO să-l concedieze pe directorul de PR.AGERPRES

×
Subiecte în articol: netflix Jonathan Friedland